Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nu mergem la Mondiale!“

Publicat in Adevarul, luni 29 decembrie 2008 ·

Mihai Stoica nu crede că naţionala se va califica la turneul final din 2010. Fostul conducător al Stelei priveşte cu indiferenţă ceea ce se întâmplă la clubul din Ghencea şi este dezamăgit de eşecul echipei României cu Lituania. Aflat în vacanţă, Mihai Stoica s-a declarat mulţumit de parcursul Unirii Urziceni, echipă al cărei conducător este.

Managerul general al clubului ialomiţean a dezvăluit pentru „Adevărul“ de ce îl admiră pe antrenorul Dan Petrescu şi a precizat că gruparea nu este afectată de criza financiară din lume.

Marele său regret este eşecul suferit în finala Cupei României din 2008, cu CFR Cluj, scor 0-2. „A fost un an foarte bun din toate punctele de vedere pentru Unirea Urziceni, mult peste aşteptările noastre.

Am rămas cu un singur regret, înfrângerea din finala Cupei României. Singura noastră mare problemă a fost seria aproape interminabilă de accidentări, dar evoluţiile jucătorilor care i-au înlocuit pe cei indisponibili ne-au făcut să trecem fără mari probleme peste acest handicap“, a spus Mihai Stoica.

În schimb, începutul campaniei pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010 a echipei naţionale l-a mâhnit rău de tot pe conducătorul clubului ialomiţean. „După eşecul în faţa Lituaniei, mi-am pierdut orice speranţă de a ne mai califica. Dar viitor selecţioner cred că va fi tot Victor Piţurcă“, a fost de părere „Meme“.

„Sper să colaborez cu dan cât mai mult timp“

Mihai Stoica a declarat că a reuşit repede să se „reseteze“ după momentul despărţirii de clubul din Ghencea. „Mi-a fost foarte uşor să trec peste asta pentru că am avut şansa să lucrez cu oameni la fel de dedicaţi fotbalului ca şi mine“, a mărturisit managerul general al grupării din Urziceni.

„Meme“ a completat: „Sunt avantaje să conduci un club mai mic, cum ar fi lipsa presiunii rez

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°