Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţac e liber, Stănculescu mai stă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 decembrie 2008 ·

Generalul (r) Mihai Chiţac este de ieri un om liber, cel puţin până la sfârşitul lunii martie. Sursa: EVZ

Şi asta după ce magistraţii Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti au decis să-i întrerupă pentru trei luni executarea pedepsei de 15 ani de închisoare, la care a fost condamnat în dosarul „Revoluţia de la Timişoara“. Mai exact, după o deliberare de o oră, instanţa a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei începând de pe 29 decembrie până pe 29 martie 2009 inclusiv.

Motivul: rezultatele expertizei medicale la care a fost supus fostul general confirmă faptul că acesta are nevoie de două operaţii care nu pot fi efectuate în regim de deten- ţie, starea precară de sănătate a acestuia fiind şi argumentul principal care a stat la baza cererii sale de întrerupere a executării pedepsei.

În acest sens, Chiţac şi-a dat acordul, ieri, în faţa instanţei pentru a fi operat, după ce specialiştii au arătat în raportul cerut de judecă tori că, în cazul unei intervenţii chirurgicale, este nevoie şi de acordul scris al solicitantului din cauza riscului mare de deces. Odată cu decizia de a-i întrerupe pedeapsa, judecătorii i-au stabilit fostului ministru de interne mai multe interdicţii, printre care şi aceea de a nu pleca din ţară. La ieşirea din Penitenciarul Jilava, generalul a declarat că, după o scurtă perioadă de pauză, urmează să înceapă investigaţiile medicale.

Stănculescu mai stă

Pe de altă parte, în cazul generalului Victor Stănculescu, judecătorii militari au stabilit că este nevoie de efectuarea unei noi expertize medicale. Termenul la care se va discuta din nou situaţia sa a fost stabilit pentru 27 ianuarie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arad: Accident în care au fost implicate şapte autovehicule, pe A1, în apropiere de Nădlac/ Două persoane au fost rănite/ Traficul este restricţionat - FOTO

News.ro acum 35 minute
Şapte autovehicule au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, în apropiere de Nădlac, judeţul Arad. Două persoane au fost rănite, fiind evaluate medical. Traficul rutier este restricţionat pe sensul de ieşire din ţ

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana!“

Ziua Constanta acum 39 minute
Actorul Andrei Ionescu, soțul actriței Ileana Stana-Ionescu a urit, miercuri, 27 noiembrie. Anunțul trist a fost făcut de actrița Monica Davidescu. Drum lin prin univers Domn Andrei! Sper să te întâlnești cu sufletul pereche Ileana Stana! Dumneze

Von der Leyen şi-a prezentat Comisia Europeană în Parlamentul European

Ziua Constanta acum 51 minute
"Generaţia noastră de europeni trebuie să lupte încă o dată pentru libertate şi suveranitate", a declarat miercuri, 27 noiuembrie 2024,în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care

Bancnotă aniversară cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I, lansată de BNR

News.ro acum 22 minute
Banca Naţională a României lansează, începând din 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I. Bancnota are următoarele car

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum o ora
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

Amazon, Google şi Meta „păgubesc cultura, datele şi creativitatea ” pentru a antrena AI

Mediafax acum 2 ore
E ca un truc de magie ieftin - multe gesturi teatrale, mult fum, dar nimic concret la final, explică senatorul Tony Sheldon, care a condus investigaţia. El a comparat companiile cu nişte „piraţi digitali" care folosesc cultura şi datele australienil

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

RAR - A redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice. Activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale

News.ro acum 2 ore
Aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, anunţă miercuri Registrul Auto Român (RAR), la câteva zile după ce activitatea a fost perturbată de ”un incident tehnic în came

Alertă meteo nowcasting de lapoviţă, polei şi ceaţă în zone din Moldova şi Banat

HotNews acum 58 minute
Meteorologii au emis, miercuri, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, precipitaţii mixte şi polei, ce vizează zone din Moldova şi Banat. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 12:00, în judeţele Iaşi, Vaslui şi Boto

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°