Nu stiu ce va decide azi Guvernul in privinta indemnizatiei de crestere a copilului, daca va ramine la nivelul de 600 de lei pentru toate mamele, daca va acorda 85% din veniturile din ultimele 12 luni ori daca va decide sa acorde 85% din venituri, dar pina la un anumit nivel - trei salarii medii pe economie. Un lucru este cert: exista o lege care spune ca de la 1 ianuarie indemnizatia de crestere a copilului trebuie sa fie egala ori cu 600 de lei, ori cu 85% din venituri, indiferent de cit de mare este suma rezultata. Este o lege votata in Parlament, culmea, de toate partidele care se afla acum la Putere. Ceea ce ar face acum Guvernul, daca va dori sa modifice aceasta lege, va fi sa emita o ordonanta de urgenta, care sa modifice legea. Atacata in instanta, sint convins ca ordonanta va ajunge la cosul de gunoi al Justitiei, iar cine va deschide actiune va cistiga - o lege fiind superioara unei banale ordonante de urgenta. Din pacate, nu toate mamele se vor duce sa se judece cu Guvernul, iar deciziile instantei vor fi aplicate doar individual.
Nu stiu daca legea cu privire la indemnizatia de crestere a copilului este una perfecta, dar este una corecta. Aplicarea unei indemnizatii egale pentru toata lumea, cum s-a practicat pina acum, nu este o masura echitabila. Multi vor spune ca, de fapt, copiii sint egali si ca aceasta indemnizatie ar trebui sa fie egala. Sincer, e o conceptie falsa: in primul rind, indemnizatia nu este pentru copii, ci pentru mame. Pentru copii, se acorda o alocatie, egala pentru toata lumea. Dar, in definitiv, asta cu egalitatea intre toti copiii si toate mamele este din start o idee utopica, pur comunista. Doar acolo exista egalitarism, dar si ala doar teoretic. Nicaieri nu poate exista o astfel de egalitate, sansele fiecaruia depinzind de o gramada de factori: de la mostenirea genetica la educatia parintilor, de la nivelul de trai al
