Om al vremurilor sale, prim-ministru in toata puterea cuvintului, dl. Boc are nevoie de un padurar priceput si vinjos, care sa taie fara teama din limba de lemn a cuvintarilor catre natiune. Avem un nou sef de guvern, al noualea de la Revolutia din '89 pina in prezent sau, daca vreti, al saizeci si doilea, din 1862 incoace. O medie aritmetica sugereaza ca, indiferent de perioada de referinta, ante- sau postdecembrista, un prim-ministru a stat in functie putin peste doi ani, dar exista si exceptii, mai ales in anii de glorie ai socialismului romanesc. Doar trei premieri au reusit, dupa 1990, sa-si incheie mandatul de patru ani: Vacaroiu, Nastase si Tariceanu. Sa speram ca dl. Emil Boc va intra in istorie cu o performanta similara, desi istoricul functiei si climatul socio-politic actual nu par favorabile. Dar nu predictiile despre longevitatea liderului de la Palatul Victoria reprezinta tema textului de fata, ci discursul de investire a Cabinetului. Alocutiunea rostita de dl. Boc in fata Parlamentului, cu citeva zile in urma, a fost talmacita si rastalmacita de jurnalisti, analisti si oameni politici, fiecare incercind sa descilceasca itele si intrigile ascunse in spatele cuvintelor rostite cu dictiune de Cluj si aplomb de politician reformator. De la vorbe s-a trecut rapid la fapte: au fost demisi directori de agentii guvernamentale, s-au taiat lefurile de lux, au fost inghetate posturile in administratie. Alte fapte si mai indraznete vor urma, de buna seama. Nascuta in spatele usilor inchise, aceasta regie ii pune pe noii actori ai guvernarii in postura de eroi desprinsi, parca, din filmele de actiune. Ancorat in sinergia faptelor, cum ar spune un mare om politic, discursul de investire a noului guvern a capatat valoarea simbolica a unui schimb de stafeta. Totusi, putina lume stie sau isi mai aminteste ca, in urma cu aproximativ doua decenii, pe cind premierul de az