Mi-am propus să nu mă uit în aceste zile la televizor. Eventual, scurt, la emisiunile de ştiri să aud dacă gerul va coborî sub 30 de grade.
Am comis gestul impardonabil de a-l deschide de câteva ori. Dumnezeule, şeful statului apărea constant, subiect sacru al tuturor relatărilor. Conducea şedinţa Guvernului personal sub privirea obedientă a aşa-zisului premier Boc. Se dădea la Predeal cu snowmobilul îmbrăţişând electoral, pentru poze de familie, prunci.
Faţa ridată a preşedintelui, muncită, ca a noastră a multora, de ţuicile acestor zile, transmitea monoton acelaşi mesaj: "Votaţi-mă!".
Bucureştenii, în lungi şi răbdătoare convoaie, migrează sezonier la munte, în căutarea zăpezii. Eu n-am plecat în căutarea zăpezii. Zăpada a venit peste mine, mireasă virginală a cerului, acoperind cu trena ei păduri, oameni şi case. Mă găsesc, fireşte, la Sângeru. În dimineaţa asta de luni e ger. Peste noapte au îngheţat conductele şi cişmelele, iar îngrijitorii micii mele ferme se chinuiesc cu târnăcoape să spargă gheaţa din jgheaburile vitelor şi din teicile celorlalte orătănii. Apa se scoate manual din fântâni şi în câteva clipe, dacă nu-i sorbită de vietăţi, devine iar cristal şi diamant.
Două fetiţe îmi cântă sub fereastră, rumene de ger, înfofolite în broboade: "Vă urăm ca să vă fie/ Anul Nou cu bucurie". Colinda, veche, precreştină zic unii, aduce din noroiul timpului nu numai spectacolul, pentru unii grotesc, al măştilor, buhaiele, bicele care pocnesc sub ferestre într-un alai ameţitor (prima regină a României, primind colindele la Palat, s-a speriat, zice-se, de acest ritual sălbatic şi i-a trebuit multă vreme să-i înţeleagă tâlcurile de spirit), ci şi urări de belşug şi bucurie. Grâul va creşte "înalt cât trestia", cu spicul "cât vrabia". Ritualul îngroaşă speranţele, înmulţeşte vitele, face pruncii frumoşi şi sănăto
