Fan al şcolii batave, Marian Iancu a găsit soluţia de compromis: l-a numit antrenor pe Balint, iar supervizorul său va fi directorul tehnic al "tineretului" lui Ajax, Adrie Koster
Timişoara nu a pierdut timpul după rezilierea oficială a contractului lui Dusan Uhrin jr. După ce a susţinut că va aduce un tehnician olandez sau chiar va pleca în Italia după Alberto Cavasin, patronul lui Poli, Marian Iancu, l-a instalat ieri dimineaţă pe Gabi Balint în funcţia de antrenor principal! "Balint ne-a cucerit cînd şi-a însuşit cîştigarea unui trofeu. Sîntem alături de el şi îl vom susţine în toate demersurile sale. E un antrenor român, deci cunoaşte bine jucătorii de aici, cu unii dintre ei chiar a mai lucrat", şi-a justificat Iancu alegerea.
Gabi Balint e la a treia "aventură" la Poli. În 2003 a fost timp de trei săptămîni antrenor principal, iar apoi, în perioada noiembrie 2005-mai 2006, secundul lui Hagi. El a mai fost asistent al lui Ienei, Iordănescu şi Hagi la "naţională" şi "principal" la FC Bihor, Sportul şi Şeriff Tiraspol
Balint (45 de ani) va fi supervizat de un director tehnic, olandezul Adrie Koster, care ocupă deja acelaşi post la Jong Ajax, echipa de tineret a "lăncierilor". "Săptămîna viitoare Chivorchian şi Roşianu vor merge în Olanda pentru a încheia înţelegerea şi cu el. Ne dorim un asemenea om, care are portofoliul pe care îl are. Treaba lui va fi să coordoneze, să urmărească tot ce se întîmplă. Va fi un factor de control, va întocmi rapoarte, iar în momentul în care un raport e nefavorabil, se poate ajunge la rezilierea contractului oricărui antrenor de la Poli", a conchis şeful bănăţenilor.
Koster a antrenat doar în Olanda
Adrie Koster are 54 de ani şi a evoluat în cariera de jucător la doar două echipe, Roda Kerkrade şi PSV Eindhoven. Ca antrenor, nu a părăsit niciodată Olanda. A pregătit