Ultimii 20 de ani nu au fost dintre cei mai fericiţi în istoria României şi, cu siguranţă, nici dintre cei mai prolifici. La un capitol am stat însă excepţional: acela al iluziilor. Periodic ne-au fost livrate şi întreţinute o multitudine de iluzii pe care le-am acceptat cu o uluitoare uşurinţă. Personajele care ar fi trebuit să fie conştiinţele publice prea adesea au fost nişte gornişti ai acestor mituri cu care ne-am amăgit continuu. Spiritul critic a fost deficitar, iar informarea a fost înlocuită de foarte multe ori de propagandă. Într-o lume în care imaginea primează deseori în faţa realităţii, am preferat doping-ul cu iluzii lucrurilor riguros întocmite. Minciuna însă nu poate fi susţinută la infinit, iar iluziile se vor risipi mai repede decât ne putem închipui. 2008 reprezintă doar începutul acestui proces de evaporare a fantasmelor care ne-au înceţoşat minţile. Un an de prefaceri la scară planetară, în care chiar paradigma de dezvoltare a ultimului secol este pusă la îndoială. Nu trebuie deci să ne mire că şi în România miturile abil întreţinute până de curând încep să se destrame. Mitul prosperităţii occidentale. După ce au traversat cu greu un deceniu de constrângeri la nivelul consumului impus de regimul Ceauşescu, românii s-au arătat receptivi importului modelului occidental, brevetat ca unul de succes în ceea ce priveşte asigurarea prosperităţii cetăţenilor. Desigur, adoptarea acestuia presupunea o etapă de tranziţie, proces care în România părea să nu se mai termine şi în numele căruia am distrus inclusiv capacităţi industriale altminteri viabile. Societatea de consum a devenit reperul dezvoltării ţării şi prea puţini au fost cei care şi-au pus problema că inclusiv în Occident aceasta era, de fapt, una de supraconsum, nesustenabilă pe termen lung, în condiţiile în care presupune o suprautilizare nu întotdeauna raţională a resurselor. Am preferat să ne