Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MIHAI CHIŢAC / Liber de Anul Nou

Publicat in Jurnalul, marți 30 decembrie 2008 ·

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus ieri întreruperea executării pedepsei în cazul fostului general Mihai Chiţac pentru o perioadă de trei luni.

În faţa instanţei inclusiv reprezentantul parchetului a solicitat, alături de apărare, întreruperea executării pedepsei lui Mihai Chiţac, iar fostul general şi-a exprimat acordul pentru efectuarea operaţiei de revascularizare miocardică. Hotărârea de eliberare a fost pusă de îndată în aplicare. Pe parcursul celor trei luni Mihai Chiţac nu va avea voie să-şi schimbe domiciliul sau să părăsească ţara şi va trebui să se prezinte la fiecare solicitare în faţa instanţei sau a organelor de poliţie. În cazul lui Victor Atanasie Stănculescu, expertiza medico-legală care stabilea că acesta poate fi tratat în reţeaua penitenciară, a fost contestată ieri de avocaţi. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis criticile apărării şi a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale până la sfârşitul lunii ianuarie 2008. Cei doi foşti generali au fost condamnaţi definitiv la câte 15 ani de închisoare, fiind găsiţi vinovaţi de coordonarea reprimării violente a revoluţiei de la Timişoara în timpul căreia au fost ucise 72 de persoane şi au fost rănite alte 253.

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus ieri întreruperea executării pedepsei în cazul fostului general Mihai Chiţac pentru o perioadă de trei luni.

În faţa instanţei inclusiv reprezentantul parchetului a solicitat, alături de apărare, întreruperea executării pedepsei lui Mihai Chiţac, iar fostul general şi-a exprimat acordul pentru efectuarea operaţiei de revascularizare miocardică. Hotărârea de eliberare a fost pusă de îndată în aplicare. Pe parcursul celor trei luni Mihai Chiţac nu va avea voie să-şi schimbe domiciliul sau să părăsească ţara şi va trebui să se prezinte la fiecare solicitare în faţa instanţei sa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum o ora
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate/ Trei dintre acestea, declarate moarte, pentru a patra se fac manevre de resuscitare - FOTO, VIDEO

News.ro acum 21 minute
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra se fac manevre de resusci

Lasconi cere SRI şi ANCOM să verifice dacă alegerile din acest an sunt influenţate de reţele

Mediafax acum 2 ore
„Fac un apel ferm la SRI şi ANCOM să clarifice dacă există dovezi că alegerile din acest an sunt ameninţate de reţelele de manipulare şi dezinformare. Alegerile noastre trebuie să fie un exemplu de corectitudine, pentru a nu exista niciun dubiu asup

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Accident grav, cu trei morți, în urma ciocnirii a două autoturisme. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Adevarul acum 14 minute
În localitatea Grăniceni, Suceava, pe DN2 a avut loc accident rutier între două autoturisme. Ajutoarele medicale au descarcerat victimele, trei au fost declarate decedate.

Un mesaj ascuns într-o sticlă a fost găsit în peretele unui far după 132 de ani

HotNews acum 3 ore
Descoperirea „unică în viață” a fost făcută de către inginerii care inspectau un far din sudul Scoției, scrie BBC. Scrisă cu peniță și cerneală, scrisoarea din sticlă care este datată 4 septembrie 1892 dezvăluie numele a trei ingineri care au instal

Porturi închise în Constanţa, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 4 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că „au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră, din cauza vântului puternic”. În cursul dimineţii de sâm

Dobrogea, sub imperiul unui Cod Galben. De când intră în vigoare și cât durează

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis azi, 09 noiembrie 2024, o atenționare meteo de tip COD GALBEN, valabilă în intervaul 09 noiembrie, ora 12.00 – 11 noiembrie, ora 10.00. Fenomene vizate sunt intensificări ale vântului în Dobrogea, sudu

Ciolacu, întrebat cu cine se vede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale: În primul rând, staţi să intru eu în turul doi

News.ro acum 2 ore
Aflat într-o vizită în judeţul Neamţ, premierul Marcel Ciolacu, care este şi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a fost întrebat cu cine se vede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, el răspunzând că românii sunt cei care vor decide

Black Friday 2024 la eMAG: Vânzări de peste 896 milioane de lei, în creştere cu 22% faţă de anul trecut

Mediafax acum 2 ore
Produse cosmetice, suplimente şi îngrijire personală: 615.000 Băuturi, băcănie, hrană pentru animale şi curăţenie: 706.000 Jucării şi articole pentru copii: 399.000 Laptopuri, IT, birotică şi papetărie: 144.000 TV, audio-video, gaming şi cărţi: 98.0

Vremea

București
acum

sâm.

6°/10°
dum.

4°/7°
lun.

7°/9°
mar.

7°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/9°
dum.

5°/11°
lun.

3°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

6°/10°
dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/11°
dum.

1°/9°
lun.

3°/9°
mar.

3°/5°
Timisoara
acum

sâm.

5°/12°
dum.

3°/11°
lun.

3°/10°
mar.

4°/10°