Majoritatea şefilor instituţiilor din judeţul Olt petrec noaptea dintre ani alături de familie şi de prieteni. Fie că rămân acasă, fie că merg în vizită la prieteni sau într-un local din Slatina, mai-marii judeţului au ales anul acesta pentru Revelion petreceri restrânse şi fără pretenţii. Nici unul dintre ei nu va pleca în străinătate, iar cu excepţia şefei Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), nu vor merge nici măcar la munte, în staţiunile din ţară. Prefectul Nicolae Ştefan va participa, alături de familie şi câţiva prieteni, la o petrecere organizată în apropierea Slatinei. „Voi rămâne în judeţ şi voi petrece Revelionul împreună cu familia mea şi alte câteva familii, în apropiere de Slatina. De altfel, noile reglementări nici nu îmi permit să părăsesc judeţul în această perioadă“, a precizat prefectul. Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, va rămâne în oraş de Revelion. Va petrece noaptea dintre ani la un local din Slatina, împreună cu pensionarii pentru care a şi organizat petrecerea. Unii şefi de instituţii vor merge în localităţile natale, unde vor sta alături de familie. Este şi cazul directoarei Casei Judeţene de Pensii Olt, Silvia Drăghici, care a spus că va merge în judeţul Argeş, la familia sa, de Revelion. Şi directorul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale, Liviu Luca, va merge la Braşov, acolo unde locuiesc părinţii săi. Inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Eugen Mitu, va fi, de Anul Nou, la Craiova, la fiica sa. Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), Cristinel Cârloganu, va rămâne în Slatina, împreună cu familia şi prietenii. Şi şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), Ştefan Olaru, va petrece Anul Nou acasă, alături de familie, rude şi prieteni. Acelaşi program îl are şi comisarul-şef al Gărzii Financiare Olt, Damian Tănăsescu. Marinela Mada