Legea armelor şi muniţiilor interzice folosirea petardelor sau a altor obiecte pirotehnice chiar şi în noaptea de Anul Nou. Pentru Revelion, poliţiştii recomandă achiziţionarea obiectelor pirotehnice din categoria artificiilor. Deşi Poliţia a făcut tot posibilul să diminueze accidentele produse în urma folosirii ilegale a obiectelor pirotehnice, foarte multe persoane au ignorat pericolul şi au continuat să arunce cu petarde şi pocnitori, încă de la începutul lunii decembrie. Micile proiectile au avut de cele mai multe ori drept ţintă femeile şi bătrânii.
Victimele nu au nicio şansă în faţa atacului şi, în cel mai bun caz, se aleg cu palpitaţii şi buzunare rupte, dar nu fac plângere la Poliţie “doar pentru atâta lucru”. Acum, în preajma Revelionului, autorităţile se orientează spre locurile de unde persoanele fizice îşi pot achiziţiona petarde.
Dealerii, sub lupă
Peste 3.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti comunitari şi inspectori de la inspectoratele teritoriale de muncă au făcut, până la jumătatea lunii decembrie, peste 2.900 de controale la firmele care comercializează obiecte pirotehnice, în urma cărora au dat 68 de amenzi contravenţionale şi au constatat 64 de infracţiuni pentru care s-au deschis dosare de cercetare penală. Pedeapsa în aceste cazuri este închisoare de la 3 luni la un an. Până în prezent, nicio persoană nu a fost închisă din acest motiv. Infracţiunea a rămas însă în cazierul celor găsiţi vinovaţi.
“În momentul de faţă ne îndreptăm atenţia îndeosebi asupra dealerilor de obiecte pirotehnice, adică a societăţilor comerciale. Potrivit legii, acestea au dreptul de a vinde astfel de materiale doar firmelor acreditate pentru organizarea focurilor de artificii, cu ocazia sărbătorilor şi a diverselor evenimente”, a declarat şeful Direcţiei Arme Muniţii Explozivi şi Substanţ