Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rata sinuciderilor este în scădere

Publicat in Adevarul, marți 30 decembrie 2008 ·

Criza economică ar putea genera noi creşteri ale ratei sinuciderilor. Doctor Hecser Laszlo, urmăreşte ştinţific un fenomen care-i înspăimântă pe oamenii obişnuiţi.

Şeful Institutului Medico-Legal Târgu Mureş, dr. Hecser Laszlo, realizează din 2002 singurul studiu prospectiv din ţară privind fenomenul suicidar, în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Programul conţine un chestionar la care răspund aparţinătorii sau cei apropiaţi sinucigaşului, şi o listă de analize rezultate din examenul medico-legal, macroscopic, histologic şi toxicologic.

Doctorul Hecser Laszlo, a dezvăluit că, după ani de zile în care rata sinuciderilor a depăşit-o cu 20 la sută pe cea europeană, 2008 e primul în care trendul fenomenului e în scădere. Astfel, dacă media anuală, în judeţele cu populaţie preponderent maghiară este de 140 de cazuri, în 2008 s-au înregistrat circa 100 de sinucideri. „Probabil „boomul” economic, primul an de după aderare a României la Uniunea Europeană a declanşat un val de speranţă. Însă criza economică ce se instaurează ar putea să determine o reescaladare a fenomenului”, a arătat dr. Hecser.

Spânzurătoarea, cea mai frecventă metodă

Studiul acestuia relevă faptul că cea mai frecventă metodă aleasă de sinucigaşi în 2008 a fost spânzurarea, întâlnită în 91% din cazuri, urmată, în ordine, de intoxicaţie, precipitare, înec sau uz de armă albă. Ponderea cea mai mare în cazurile înregistrate o au bărbaţii: 80,5 la sută, şi primează cei din segmentele sociale cu veniturile cele mai reduse. Însă, nici un politician ori om de afaceri nu apare în aceste statistici. De asemenea 40,9% din cazurile de sinucidere s-au înregistrat la persoane cu studii primare, iar aproape 50 la sută dintre sinucigaşi erau căsătoriţi.

Suntem peste media europeană

Dacă media în Europa este de 10 sinucigaşi la 1.000 de locuitori, în România sunt în jur de 16 cazuri,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Românității Balcanice, 10 mai 2025

Ziua Constanta acum o ora
La 10 mai 2025 este sărbătorită Ziua Românității Balcanice, în conformitate cu prevederile Legii 156 din 7 iunie 2021. Proiectul de lege pentru instituirea Zilei Românității Balcanice a fost adoptat, la 12 mai 2021, cu 293 de voturi favorabile, două

Locuitorii unui oraș turc au avut halucinaţii câteva zile după ce poliția a ars în centrul orașului 20 de tone de canabis

HotNews acum 2 ore
Poliţia din Lice, sud-estul Turciei, a ars 20 de tone de canabis confiscate de către autorităţi de-a lungul anului 2024, pentru a le transmite un „mesaj puternic” traficanţilor de droguri. Operaţiunea a devenit însă un fiasco, provocându-le locuitor

Vreme deosebit de rece în cea mai parte a țării. Lapoviță și ninsoare la munte

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme deosebit de rece, brumă și precipitații mixte la munte, care este valabilă de sâmbătă dimineața până joi, 15 mai.

Macron, Merz, Starmer și Tusk cer Rusiei un „armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile”

Ziua Constanta acum 17 minute
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk vor merge sâmbătă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul 'de neclintit' pentru Ucraina și, urmând exemplul Statelor Unite, pentru a cere Rusiei un 'armistițiu complet și necondiționat de

UPDATE - Liderii europeni au ajuns la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul după parada lui Putin - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au ajuns la Kiev, sâmbătă dimineaţă, pentru discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o demonstraţie de unitate, la o zi după ce Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, şi-a găzdu

Preşedintele sârb Vucic îi cere lui Putin gaze naturale la preţ redus

G4Media acum 3 ore
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin şi i-a cerut să continue livrarea de gaze la un preţ redus către Belgrad, un aranjament despre care preşedintele rus a declarat că îl vor discuta „cu siguranţă”, transmite Ager

Peste 10.000 de alergători, așteptați sâmbătă și duminică la Semimaratonul București / Ce restricții de trafic sunt impuse în Capitală pentru evenimen

HotNews acum 3 ore
Peste 10.000 de alergători amatori şi profesionişti sunt aşteptaţi să concureze sâmbătă şi duminică la cea de-a 14 ediţie a Bucharest Half Marathon. Pentru desfășurarea evenimentului au fost impuse restricţii rutiere, anunţă organizatorii. Traseele,

Noua şefă a economiei Germaniei are un plan: risc, viteză şi investiţii masive

G4Media acum 2 ore
Germania trebuie să îşi asume mai multe riscuri şi să revigoreze economia stagnată printr-un deceniu de investiţii masive în infrastructură, a declarat vineri ministrul german al Economiei şi Energiei, Katherina Reiche, în cadrul summitului Tegernse

Ce salariu are Papa Leon al XIV-lea

Ziarul Financiar acum 41 minute
Papa Leon al XIV-lea, primul american la conducerea Bisericii Catolice, va avea un salariu de 33.000 de dolari lunar. Nu se ştie încă dacă Papa Leon al XIV-lea va accepta salariul sau va urma exemplul predecesorului său de a-l dona integral. Cardina

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 10 mai 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfântul Cuvios Calistrat de la Timiseni și Vasiova; Sfântul Simon Zilotul Sfântul Cuvios Calistrat de la Timiseni și Vasiova a fost canonizat în anul 2024 de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind inscris in calendar cu data de pomenire i

Vremea

București
acum

sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

12°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
sâm.

5°/19°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°