Argentinianul este considerat un fotbalist puternic şi rapid. Mai multe grupări de pe mapamond au pus ochii pe valorile care se antrenează la Cluj. Pe lista posibilelor plecări se mai numără Kone, Culio sau Galiassi. Unul dintre cei mai vânaţi fotbalişti de la CFR este Dubarbier, care, mai nou, e pe placul italienilor de la Lazio Roma.
„I-am prezentat lui Lotito (n.r. - patronul clubului Lazio) un jucător foarte puternic, rapid şi care e mijlocaş stânga.
Îl cheamă Dubarbier, are paşaport francez şi joacă la CFR Cluj”, a declarat impresarul argentinian Pablo Sabbag pentru presa italiană.
Agentul FIFA l-a urmărit pe cel poreclit „Ghepardul” la jocurile cu AS Roma din Liga Campionilor, menţionând că şeful lui Lazio a fost foarte încântat de abilităţile acestuia.
„Vom intra la negocieri. Lotito vrea să-l ia din ianuarie, şi nu ca împrumut. E un jucător tânăr şi de perspectivă”, a adăugat Sabbag.
Mureşan face mişto de Italieni
În antiteză cu acest optimism al italienilor se află Iuliu Mureşan. Şeful de la CFR nu ştie de vreo ofertă de la Lazio. Mai mult, îi ia şi peste picior pe italieni, pe care nu-i consideră destul de potenţi financiar pentru o astfel de tranzacţie.
Până la transferul oficial al lui Dubarbier, CFR rămâne cu împrumutul şi ofertele lui Fabbiani din Argentina şi plecarea lui Trică în Cipru.
Dar şi cu cererile pentru Culio din Rusia, Perreira din Portugalia, Yssouf Kone din Franţa şi Anglia, Galiassi din Germania şi Rusia, cât şi pentru Deac, dorit în România.