Mijlocaşul lui Dinamo Kiev nu a mai îmbrăcat tricoul galben al primei reprezentative de patru ani şi susţine că nici nu mai aşteaptă telefoane de la Piţurcă.
Puţini jucători români au impresionat peste hotare în anul 2008 la echipele lor de club. Pe lângă Adrian Mutu, care ne-a obişnuit de câţiva ani cu prestaţii foarte bune în Italia, şi mijlocaşul lui Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, a avut în 2008 evoluţii bune şi foarte bune la Dinamo Kiev atât în campionat, cât şi în Liga Campionilor. Aflat în vacanţă la Braşov, unde îşi petrece Sărbătorile de iarnă alături de rude şi prieteni, mijlocaşul a declarat că nu mai vrea să deschidă subiectul legat de echipa naţională şi nu se mai gândeşte la o convocare, ţinând cont că nu a mai bifat o selecţie în prima reprezentativă de aproximativ patru ani. „Sunt destul de mulţumit de anul 2008. Eu nu mai aştept nici un telefon de la Victor Piţurcă, în viaţă trebuie să te mulţumeşti cu ce ai. Mă bucur că joc titular la echipa mea de club şi am evoluţii bune. Echipa naţională nu e problema mea. Nu mă mai gândesc la echipa naţională, am jucat o repriză acolo în şase ani şi nu e normal să vorbesc eu despre prima reprezentativă“, a spus Ghioane. Fotbalistul lui Dinamo Kiev a jucat ultima dată la echipa naţională în luna martie a anului 2005 în meciul cu Olanda, scor 0-2, din preliminariile CM 2006, când a jucat 45 de minute. Înainte, Ghioane mai evoluase doar în anul 2002, într-un meci amical împotriva Croaţiei, disputat la Timişoara.
La un pas să-şi încheie cariera
În anul 2005, Tiberiu Ghioane a fost la un pas să-şi încheie prematur cariera de fotbalist. Jucătorul a suferit atunci un accident cerebral în Portugalia şi, potrivit medicilor care l-au tratat, a fost chiar la un pas de moarte. Ştirile care ajungeau în România de la spitalul din Faro, unde acesta a fost internat, au fost confuze, iar părerile s