Ministrul german al finantelor, Peer Steinbruck, a avertizat marti asupra riscului aparitiei unei noi bule a creditelor, pe fondul unei politici "a banului facil", aplicata pentru relansarea economica.
"Pe de o parte, avem nevoie sa sustinem actuala conjunctura dar, pe de alta parte, trebuie sa evitam ca politica banului facil sa genereze o noua bula de crestere economica finantata prin credit", asa cum s-a intamplat in Statele Unite dupa atentatele din 11 septembrie 2001, a declarat ministrul social-democrat, intr-un interviu acordat AFP.
La acel moment, pentru a asigura buna functionare a sistemului financiar, marile banci centrale si-au redus dobanzile de interventie, cu scopul de a facilita circulatia lichiditatilor si a creditului. Dar aceasta decizie a contribuit la formarea unei bule a creditelor in SUA care, ulterior, s-a propagat si in alte tari, pentru a se transforma intr-o criza financiara.
Acest risc exista si in Statele Unite, unde Rezerva Federala a adus principala dobanda, practic, la zero, cu scopul de a sustine revenirea economiei americane.
"Este foarte important sa punem accentul, inainte de toate, cel putin la noi, in Germania, asupra investitiilor pe termen lung in infrastructura, si mai putin asupra consumului prin indatorare", a argumentat ministrul.
Steinbruck si-a reafirmat opozitia fata de reducerea limitata, pe o anumita perioada de timp, a TVA, cu scopul de a relansa consumul.
De altfel, ministrul german a criticat in repetate randuri decizia Marii Britanii de a lupta impotriva crizei in special prin reducerea taxei pe valoarea adaugata.
Guvernul de la Berlin urmeaza sa prezinte, in ianuarie, al doilea plan de relansare economica. Executivul a adoptat deja un prim pachet de masuri, in valoare totala de 12 miliarde euro.
Acesta a fost insa considerat