Noul (sau reciclatul) ministru al muncii modifică pe apucate indemnizaţia mamelor.

Noul ministru al educaţiei avertizează profesorii că nu prea au şanse să câştige bani mai mulţi în 2009. Noul premier, la unison cu preşedintele, toarnă în general apă rece peste ansamblul multor alte promisiuni. Dincolo de detaliile fiecărui caz, aceste evenimente ilustrează cel puţin două slăbiciuni pronunţate ale mecanismelor de care România depinde pentru a trece cu succes de criza economică.

În primul rând, lipseşte cu desăvârşire dezbaterea legată de meritele anumitor măsuri, de consecinţele acestora, de costurile pe care le implică. Politicianului român nu-i trece prin cap că ar trebui să îşi trateze alegătorii ca pe oameni maturi care merită explicaţii sau justificări. Măsurile luate nu sunt argumentate, nu sunt apărate în dezbateri utilizând cifre, studii de caz sau exemple. Politicianul român se comportă ca un păzitor de turmă: îşi hrăneşte animalele când vrea ceva de la ele (voturi), sau le privează de furaje când nu are de unde le procura.

Pe de altă parte, ultimele săptămâni ne-au dezvăluit lipsa de date economice precise şi de indicatori de calitate care să poată permite elaborarea unor politici coerente şi a unor planuri de bătaie bine puse la punct pentru abordarea crizei. Asta s-a văzut şi din joaca de-a „uite mărirea, nu-i mărirea“, precum şi alte discuţii despre buget şi surprinderea adolescentină cu care noul guvern descoperă că se confruntă cu o lipsă de fonduri mai acută decât anticipa.

Specialiştii competenţi de la Ministerul de Finanţe, Banca Naţională şi nu numai spun deschis că nu dispun de date şi indicatori care să reflecte cu acurateţe situaţia „din teren“; administraţiile locale fie nu adună, fie nu comunică cifre suficient de detaliate şi care să stea la baza politicilor economice şi sociale ale guvernului. @