Primul lungmetraj al regizorului Andrei Dăscălescu, “Constantin şi Elena”, a fost distins cu First Appearence Award la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam. Filmul „Constantin şi Elena” a impresionat juriul de la Amsterdam prin „scenele pline de umor, care descriu viaţa de familie a cuplului în cele mai mici detalii, cu imagini fluide”. Ce anume credeţi că i-a determinat pe cei din juriu să aleagă filmul dvs.?
E greu de spus. Sper că mai multe lucruri. Motivaţia pe care au invocat-o ţinea şi de partea de realizare, compoziţie, mişcare, sunet, dar mai ales pentru personajele şi situaţiile pe care le-am folosit. A contat şi structura pe care am dat-o filmului, care duce de la un punct la altul, fără o acţiune propriu-zisă, însă semnificaţiile sporesc spre finalul filmului.
La început faci cunoştinţă cu Elena şi Constantin, începe să-ţi placă de ei, apoi vezi cum îşi rezolvă problemele de zi cu zi, prin a fi veseli şi prin a cânta tot timpul, până la secvenţa de final, când primesc vizita strănepoatei nou-născută. Acolo ai viaţa care se duce şi cea care vine. E o împlinire a tuturor dialogurilor din film.
Mă aşteptam ca aceste mesaje să fie percepute imediat de juriu, dar ceea ce m-a surprins a fost publicul. Să găseşti o poveste subtilă paşnică, intimă, în ceea ce se poate numi banalitate, să o realizezi filmic şi să o pui pe marele ecran, cu asta mă aşteptam să atrag atenţia juriului. Însă nu mă aşteptam să aibă atâta succes la public.
Cum a primit publicul de la festival documentarul, cu personajele care sunt interpretate de bunicii dvs.?
Publicul de acolo a fost nemaipomenit. Chiar nu mă gândeam la o reacţie de acest gen. Au avut loc şase proiecţii. L-au văzut vreo 3.000 de oameni, iar toate proiecţiile s-au ţinut cu casa închisă.
"Publicul a râs şi a p
