Partidul a împărţit cele 27 de posturi de secretar de stat care i-au revenit. Prioritate la secretariatele de stat au avut cei care nu au intrat în parlament şi reprezentanţii filialelor performante. Cei rămaşi pe dinafară se vor consola cu agenţiile. Liderii din teritoriu au trecut, luni seară, pe la sediul central al PSD ca la pelerinaj. Se împărţeau posturile din agenţii şi stabileau cine vor fi secretarii de stat. Întâlnirea a ţinut până la miezul nopţii. Întâi Mircea Geoană a avut o şedinţă cu cei care aspirau la posturile de secretar de stat. Le-a dat câteva sfaturi privitoare la conduită şi câţiva dintre ei au fost “unşi”.
Tatăl şi fiul, pe lista pentru funcţii
În biroul lui Mircea Geoană, unde se mai aflau Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica, Marian Vanghelie şi Gabriel Oprea, au venit pe rând şefii de organizaţii, care şi-au expus dorinţele. Fiecare a cerut două sau trei posturi, fie ca secretari de stat, fie în agenţii, fie de prefect. Criteriile erau rezultatele filialei în alegeri, dar şi pilele sau relaţiile de familie. De exemplu, PSD Botoşani a cerut funcţia de prefect pentru preşedintele organizaţiei, Constantin Conţac şi o funcţie de prefect pentru fiul lui Conţac. Ambii au rămas nesatisfăcuţi.
Numirile pentru funcţiile de conducere din agenţii se for face abia după 7 ianuarie, aşa că jocurile de culise rămân deschise. Doar secretarii de stat au fost, în mare parte, bătuţi în cuie, doar în câteva locuri rămâne să se stabilească numele titularilor. Mircea Geoană nu a încercat să-şi impună favoriţii, rezervând doar pentru Marius Lazăr şefia Consiliului Economic şi Social.
Talpeş, la oficiul contra Spălării Banilor?
Liderii PDL au convocat pentru săptămâna viitoare o şedinţă de Colegiu Director, pentru a stabili numele secretarilor de stat, şefii agenţiilor guvernamentale ş