Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 70 de ani, lasă Spania pentru SUA

Publicat in Adevarul, miercuri 31 decembrie 2008 · ·

Pentru unii români care au părăsit ţara, Spania este doar o etapă în drumul către alte ţări . Există şi alţi compatrioţi care se decid să plece din Peninsula Iberică, fie nemulţumiţi de situaţia economică de aici, fie în căutarea altor locuri unde speră să o ducă mai bine. Pentru aceşti români, revenirea acasă nu reprezintă însă o alternativă de luat în seamă. Cel mai des, ei se îndreaptă către alte ţări după ce rămân fără un loc de muncă în Spania.

Chiar dacă România a devenit ţară membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, românii au în continuare nevoie de vize pentru a putea merge în ţări precum Statele Unite ale Americii sau Canada. O soluţie pentru a scăpa de vize o reprezintă obţinerea rezidenţei şi ulterior a cetăţeniei spaniole, însă această procedură este una complicată şi de durată.

Emigrant la vârsta a treia

Ultimul gând al suceveanului Gheorghe Bulină, la cei 70 de ani ai săi, este să ajungă în America. Românul se poate lăuda că, până la această vârstă, a mai trăit în Germania, Italia, Ungaria, Rusia, iar acum în Spania. Însă, mereu şi-a dorit să poată ajunge în Statele Unite ale Americii.

„Ştiu că va fi foarte greu să ajung acolo, dar tot mai am speranţa ca cineva să se îndure de una dintre ultimele dorinţe ale unui bătrânel care şi-a dorit toată viaţa să vadă America, şi să-l ajute să obţină viză”, spune el.

În luna iunie, când a lăsat Italia pentru Spania, suceveanul Nicolae Vasilescu, de 60 de ani, a prins din plin criza economică de la Madrid. Cu toate acestea, a lucrat ”la negru” de aproape trei luni ca tâmplar.

A preferat Ciprul Spaniei

Însă instabilitatea şi salariul de aici l-au îndemnat să dea curs unei solicitări venite din Cipru unde lucrează, legal, la ridicarea unui aeroport internaţional. ”Avem mult de lucru acolo. Cred că abia în tr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 5 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 9 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°