Preşedinţia cehă a Uniunii Europene, care îşi va începe mandatul la 1 ianuarie 2009, va fi „pragmatică“, „nu îşi va irosi puterea“ şi se va considera fericită dacă va face lucrurile să avanseze, „mai mult sau mai puţin“, a declarat ministrul de externe ceh, Karel Schwarzenberg. Sursa: EPA
Atitudinea relaxată a oficialului de la Praga a semnalat o îndepărtare clară de la modul de operare al actualei preşedinţii franceze a UE, care s-a remarcat, sub conducerea lui Nicolas Sarkozy, prin energie, implicare şi organizarea multor summituri.
Priorităţile preşedinţiei cehe - economia, energia şi relaţiile externe - alături de criza financiară şi economică au fost deja enunţate de premierul Mirek Topolanek. Cehii vor o relaţie trainică cu noul preşedinte american Barak Obama, dar şi dezvoltarea parteneriatului estic, politica UE care presupune cultivarea legăturilor cu fostele republici sovietice.
În vreme ce unii comentatori se îndoiesc de abilitatea unei ţări mici de a rezvolva marile dosare ale UE, problemele par să se afle în interior. Una dintre ele este reprezentată de diferenţele clare de opinie dintre guvernul ceh şi preşedintele eurosceptic Vaclav Klaus, care s-a remarcat recent prin poziţii publice împotriva Tratatului de la Lisabona.
A doua problemă este fragilitatea guvernului de la Praga, care nu beneficiază de o majoritate clară în parlament şi riscă să piardă puterea chiar în timpul mandatului.