Criza financiară şi impunerea unor condiţii foarte dure pentru acordarea de credite către populaţie a dus la ieftinirea mai multor tipuri de produse, culminând cu imobiliarele. Sursa: succesniccom.ro
Preţul petrolului a scăzut brusc pe finalul de an, dar benzina şi motorina nu au respectat proporţiile declinului barilului de "aur negru". Singurele neafectate de contextul actual par firmele din sectorul alimentar, unde preţurile continuă să crească. Faţă de media din Uniunea Europeană, avem preţuri exagerat de mari la ulei şi lactate.
IMOBILIARE. Acest sector a cunoscut cea mai bruscă şi severă scădere. Astfel, în Bucureşti, preţurile la apartamente, garsoniere şi terenuri au scăzut cu peste 30%. Astfel, un apartament cu trei camere într-unul dintre cartierele rezidenţiale a ajuns la 80-90.000 de euro, de la recordul de circa 120.000 de euro, la cât era vândut până la mijlocul lui 2008.
Preţuri chiar mai mici în cartierele nou-construite, unde firmele constructoare au tăiat serios din preţuri pentru a finaliza lucrările. Totuşi, chiriile au rămas aproape la acelaşi nivel, o lună într-o garsonieră bucureşteană costându-l pe chiriaş tot circa 300 de euro, nivel care se menţine de la sfârşitul anului trecut.
CARBURANŢI.Scăderea barilului de petrol la limita istorică de sub 40 de dolari a dus şi la ieftinirea - ce-i drept, neconformă - a carburanţilor. Astfel, dacă anul trecut şi până în luna octombrie a acestui an un litru de benzină se vindea cu circa 4 lei, la sfârşit de 2008 preţul benzinei este de sub 3 lei pe litru. La începutul acestui an, motorina a depăşit preţul benzinei, în mare parte din cauza majorării accizelor la acest carburant. De ce neconformă? Pentru că barilul de petrol a scăzut de aproape patru ori de la nivelul record de 150 de dolari din iulie, în timp ce benzina a înregistrat o scădere de doar 25-27