Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să vină hipiştii!

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 31 decembrie 2008 ·

Hipodromul din Parcul „Nicolae Romanescu“ ar putea fi transformat într-o arenă hipică de talie olimpică.O mică bucată din bugetul Craiovei de anul viitor va fi alocată pentru planuri şi studii în vederea reconstruirii Hipodromului, lăsat în paragină la marginea Parcului „Nicolae Romanescu“. Autorităţile din Bănie sunt hotărâte să transforme terenul aproape mâncat de bălării într-o arenă de circuit internaţional. În caz de reuşită, Hipodromul craiovean nu ar avea corespondent în Europa de Est, după cum susţin reprezentanţii Primăriei Craiova. „Ce putem face noi în primă fază este să propunem consiliului local să aloce fonduri pentru planurile urbanistice şi studiile de oportunitate şi de fezabilitate. Am inclus deja aceste capitole în propunerea de buget pentru 2009. Nu ne-am gândit doar la reabilitarea Hipodromului, ci şi la modernizarea lui, astfel încât, la final, să avem în Craiova un hipodrom care să poată găzdui concursuri internaţionale. Câştigul oraşului ar fi imens din toate punctele de vedere“, a declarat arhitectul-şef al Craiovei, Mircea Diaconescu. Edilii susţin că sunt conştienţi de costul unei asemenea investiţii, însă speră să găsească soluţii în cazul în care consiliul local va aproba obiectivul. „Nu ştim cât ar costa realizarea unui asemenea hipodrom, poate că zeci de milioane de euro. Există mai multe modalităţi de finanţare, putem încerca o concesionare către un investitor. Aceasta este însă tot decizia consiliului local şi urmează să fie discutată în momentul adoptării studiilor financiare şi de oportunitate“, a mai spus Mircea Diaconescu. Hipodromul din Bănie se întinde pe o suprafaţă de 20 de hectare şi arhitectural este parte integrantă a monumentului peisagistic Parcul „Nicolae Romanescu“, inaugurat în 1903 şi al cărui proiect, întocmit de Emile Rendont, a fost medaliat cu aur la Paris în 1900.

Jalbă la guvern Ultima intenţie de r

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 34 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 43 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 29 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°