Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi spaţii comerciale în oraş

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 ianuarie 2009 ·

Anul 2009 le aduce târgumureşenilor noi centre de ieşit la shopping. În acest an, vor începe lucrări pentru proiecte ce vor fi gata cel mai târziu în 2011.

Mureş Mall, complexul dezvoltat de Matrix Investments este în plină extindere. Conform proiectului anunţat încă de la inaugurarea din noiembrie 2007, centrul comercial îşi va dubla suprafaţa şi va include un supermarket. De asemenea, este prevăzut un cinema multiplex.

Structurat pe cinci niveluri, cu o arhitectură modernă, cu o suprafaţă închiriabilă de circa 10.000 mp, Mureş Mall găzduieşte acum peste 50 de mărci în magazinele din zona ultracentrală a oraşului. Matrix Investments va mai finaliza în acest an două centre comerciale la Bistriţa şi Târgovişte.

Staer, vecin cu Auchan

Compania Staer International va realiza până în decembrie un magazin de mari dimensiuni în cadrul complexului European Retail Park din Târgu-Mureş. Noul magazin va avea o suprafaţă estimată de 4.100 mp şi va fi dispus pe două niveluri, după o investiţie de circa 1 milion euro.

Termenul de finalizare a fost stabilit pentru decembrie 2009, urmând a fi create 50 de noi locuri de muncă. „Acest nou showroom îşi propune să deservească mai bine piaţa locală şi zonele înveciante oraşului, oferind spre vânzare peste 1.000 de piese de mobilier, decoraţiuni şi accesorii pentru segmentul de mobilier casnic”, a declarat Laura Matei, directorul de marketing al Staer International.

Alte malluri

Tot în 2009 ar trebui să înceapă lucrările la Tiago Târgu-Mureş, dezvoltat de Mivan împreună cu Moritz Group. Cu termen iniţial anunţat pentru finalizare, primăvara anului 2009, al treilea mall de pe piaţa locală ar putea fi gata doar în 2010. Primul mall din reţeaua de zece centre comerciale Tiago a fost deschis la Oradea în decembrie 2008. Compania a anunţat că comercial din Târgu-Mureş va include un pationar acoperit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 7 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Crimă teribilă în SUA – o româncă a fost ucisă brutal! Principalul suspect, propria fiică adoptivă

Ziua Constanta acum 4 ore
O crimă înfiorătoare zguduie atât Statele Unite, cât și România: o femeie de origine română, implicată în cauze umanitare, a fost ucisă cu brutalitate într-o casă de vacanță din Washington, SUA. Și mai tulburător este faptul că principalul suspect e

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 2 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Atac armat într-o clinică de reabilitare pentru consumatorii de droguri, în Mexic. Nouă morţi şi cinci răniţi

Adevarul acum 3 ore
Nouă persoane au murit şi cinci au fost rănite într-o clinică de reabilitare pentru dependenți de droguri din statul Sinaloa, în nord-vestul Mexicului, după ce un grup înarmat a spart uşa şi a deschis focul asupra rezidenţilor.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
vin.

1°/13°
Iasi
acum

mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
vin.

1°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-0°/7°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°
vin.

3°/16°