…ramasesem in adancul junglei, singuri cu Paco si Freddy. Ne intelegeam prin semne. Aukcoo luase o pusca si pornise numai el stia unde. Merge si-asa. Freddy era in fata – el era singurul care stia unde mergem -, Florin si cu mine la mijloc, Paco inchidea plutonul, sa nu carecumva se piarda vreun om alb pe raul Termitelor.
Ma intrebam de ce da Freddy cu macheta in copaci, crestandu-i aparent fara nici un rost. Aveam sa inteleg mai apoi ca indienii isi intretin cararile prin jungla cum isi intretin americanii autostrazile, doar ca in loc sa mai toarne o galeata de asfalt, mai rup cate o creanga sau mai fac cate o crestatura. Astfel, pana si Paco poate sa se orienteze in jungla, desi n-a mai calcat niciodata prin partile astea. Semnele astea dureaza cateva luni, chiar un an, dupa care le inghite mama natura.
Pana si gesturile aparent gratuite au aici un rost. Crengile nu se rup degeaba, animalele nu se impusca degeaba, copacii nu se manjesc cu noroi degeaba: dupa ce gauresti un copac pentru a-i colecta “laptele”, sau il descojezsti pentru coaja, ii “ungi rana” cu namol pentru a se cicatriza mai repede. Nu e ecologie. E bun simt. Un arbore sanatos iti va da “lapte” (sau coaja, sau ce “da” el) si alta data – tie sau altuia.
Ca veni vorba despre descojire: Freddy s-a oprit in dreptul unui copac (Manchi manago – daca inteleg bine) – cu o coaja extrem de flexibila. Taie o fasie mai lunga si-si agata pusca de umar si una mai scurta pe care si-o leaga imprejurul capului. Nu vrea sa semene cu Rambo – nu-l stie, pentru ca n-a fost niciodata la cinematograf – vrea doar sa nu-i intre sudoarea in ochi.
Ne arata niste “nuci” (palm ungurawi?) care sunt folosite drept greutate pentru sageti. Invelisul, nu miezul, e bun de mancat si astampara setea. Ne mai arata si alte radacini, frunze, unele bune de medicament, altele bune de ot
