Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minodora din „Regina“, asaltată de fani

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 4 ianuarie 2009 ·

Actriţa Doiniţa Oancea, din cunoscuta telenovelă, spune că are parte permanent de feedback de la admiratori.

Tot timpul sunt oprită pe stradă. Majoritatea îmi spun că le place foarte mult telenovela şi mă întreabă cât mai am de gând să plâng după Stiven. Eu le mulţumesc în numele tuturor celor din echipă“, spune încântată de succesul său Doiniţa Oancea, una dintre interpretele principale din serialul „Regina“ de la Acasă TV.

De când a intrat în pielea „Menodorei“, aşa cum o alintă tatăl său din serial, State Potcovaru (Gheorghe Visu), Doiniţa afirmă că a câştigat mai mult decât s-a aşteptat vreodată, fără să se refere la aspectul material. „Am ceva mai multă încredere în forţele proprii, experienţă, o nouă familie. Am cunoscut oameni pe care am ajuns să-i iubesc atât de tare încât, dacă nu-i văd o săptămână, le simt lipsa.“

Orele petrecute pe platourile de filmare îi răpesc din timpul alocat familiei şi prietenului ei, însă Doiniţa învaţă acum să se împartă echitabil între toate îndatoririle vieţii de zi cu zi. „Îmi place mult prea mult ceea ce fac. E adevărat că, în ultimul timp, în afară de filmări şi şcoală, nu prea mai am timp de altceva, dar e plăcut să ai ce face. Şi, mai ales, să faci ceea ce îţi place.“

PERSONAJ

„Minodora lui tăticu“

Doiniţa s-a ataşat foarte mult de rolul Minodorei, pe care l-a interpretat atât în „Inimă de ţigan“, cât şi în „Regina“. „Îmi place Minodora pentru că-şi iubeşte foarte mult părinţii, soţul, e sinceră şi caldă cu cei din jur. Îmi place mai nou şi faptul că are curaj să se certe cu «tăticu’» pentru Stiven“, explică Doiniţa.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan va vorbi marți cu o șefă din Comisia Europeană despre PNRR: „Bineînţeles, noi am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică, marţi, cu directorul general al SG RECOVER – Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer, transmite Agerpres. „

Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, în zece judeţe

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind viituri rapide şi posibile inundaţii locale, valabilă până miercuri la prânz, în judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov. Potrivi

UPDATE - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 a zguduit coasta mediteraneeană a Turciei / Un mort şi aproape 70 de răniţi din cauza panicii - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudine 5,8 a zguduit marţi oraşul Marmaris de pe coasta mediteraneeană a Turciei, a anunţat agenţia turcă de gestionare a dezastrelor. UPDATE - Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării şi schimbărilor climatice, a anunţat că

Două persoane la spital după un accident în lanț pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, marți dimineața, pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Două persoane au fost duse la spital după un carambol în care au fost implicate trei mașini. La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul De

Nicușor Dan, întrebat despre DOSARUL anulării alegerilor din 2024: ”Nu este prima, prima urgență acum. Urgențele sunt deficitul și Guvernul”

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că angajarea unor specialiști care să cerceteze de ce s-au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024 nu este „prima urgență”, dar că acest lucru se va întâmpla. Șeful statului a fost întrebat dacă

Victor Ponta nu exclude întoarcerea în PSD: „Cred că există șanse atunci când PSD înțelege că trebuie să vină cu o echipă nouă de conducere”

Gandul acum 48 minute
Victor Ponta, fost președinte al PSD, a fost întrebat marți dacă vrea să reintre în partid și dacă sunt șanse pentru ca acest lucru să se concretizeze. Acesta a precizat că, în opinia sa există șanse. „Eu cred că există șanse atunci când PSD înțeleg

Sumă mare de bani, nedeclarată, descoperită în bagajul de mână al unui bărbat pe Aeroportul Internațional Timișoara

Press Alert acum 41 minute
Un bărbat cu cetățenie britanică, în vârstă de 33 de ani, a fost depistat ieri, 2 iunie, pe Aeroportul Internațional Timișoara cu suma de 19.980 de lire sterline nedeclarate, ascunse în bagajul de mână. Incidentul a avut loc în jurul orei 13:00, cân

Radiografia sănătății orale la copii, studiu DENT ESTET 4 KIDS

Adevarul acum 46 minute
După aproape două decenii de eforturi susținute în educația orală timpurie, rezultatele încep să se vadă: frica de dentist este înlocuită tot mai des de curiozitate, iar controalele de rutină devin tot mai frecvente.

„Never Gonna Give You Up”, melodia din 1987 cântată de Rick Astley, a depăşit un miliard de ascultări pe Spotify

News.ro acum o ora
„Never Gonna Give You Up”, melodia din 1987 cântată de Rick Astley, tocmai a depăşit pragul de un miliard de ascultări pe Spotify, la 38 de ani de la lansarea sa. Cântăreţul britanic în vârstă de 59 de ani a reacţionat la această bornă simbolică înt

Un nou parc, amenajat în zona Cetății

Timpolis acum 48 minute
Terenul pe care va fi amenajat parcul. Foto PMT Programul Primăriei Municipiului Timișoara de amenajare a unor zone verzi în locul terenurilor virane, transformate în parcări improvizate sau rampe ilegale de deșeuri, atrage parteneri privați. Un ter

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

20°/31°
joi

19°/32°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

17°/32°
mie.

16°/26°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

15°/29°
mie.

15°/26°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
mar.

17°/31°
mie.

16°/30°
joi

18°/32°
vin.

18°/31°