In urma cu ceva ani, aveam la facultate doi colegi de grupa care nu isi prea vorbeau: o fata din Israel si un baiat arab, de pe undeva din Libia parca. Cu orice prilej pe care il aveam, deschideam discutia despre lupta din Israel, dintre evrei si arabi, iar cum ei nu erau prea suparaciosi din fire, am aflat destul de multe.

Intr-o zi, am intrebat-o pe tanara evreica, care facuse stagiul militar si isi vazuse prieteni ucisi, de ce nu au incercat pur si simplu sa ii omoare pe toti arabii de la ei, sau sa-i arunce in inchisoare si sa termine treaba. La care raspunsul ei, de fost soldat, a fost : Am incercat, dar nu am reusit. Sunt multi”. Dupa asta, am intrebat-o de ce israelienii le mai dau voie arabilor sa locuiasca in Israel daca provoaca atatea belele? Mi-a raspuns, la fel de relaxat, ca nu se poate, pentru ca cineva trebuie sa si munceasca si ca nu toti arabii sunt rai, moment in care l-a dat exemplu pe colegul nostru care asculta siderat conversatia. El insa nu a vrut sa vorbeasca despre subiectul asta, spunand doar ca ele din alta tara si ca fiecare arab are problemele lui.

Peste cativa ani de la acest episod, am cunoscut un alt evreu, venit in Romania tot pentru studii, care facuse trei ani de armata. Si care mi-a povestit, cand l-am intrebat despre razboiul din Israel si de ce lupta, ca inainte de a intra in armata a fost in mijlocul unei tragedii: mama lui a fost omorata inr-un atentat cu bomba. Si mi-a mai spus pietenul meu de atunci ca in aproape fiecare familie din Israel, cineva a murit ucis de arabi.

Bineinteles, nu stiu daca in fiecare familie de arabi din Israel a murit cineva ucis de evrei, dar am inteles ca acest razboi la care asistam in direct este unul cu motive personale. De asta e si asa de greu de inteles pentru noi, ceilalti. Cei implicati nu sunt condusi de o ideologie, de aspiratii inalte, sau daca acestea exista, ele sunt