IANUARIE. Adunăm amintiri cu Nicolae Ceauşescu la crâşma din centrul Scorniceştiului, la intersecţia străzilor Muncii şi Păcii. Consumatorii cred că era mai bine înainte, mai ales că „băuturile, atât alcoolice, cât şi răcoritoare era curate, fără nicio chimicală, cum se întâmplă astăzi“.

Aflăm că în Scorniceşti cel mai bun cizmar a fost un meşter fără picioare, „care acum a murit, s-a ales praful“, şi ne mutăm în satul Şuica. Aici fiinţează un bar tapetat cu Ceauşescu. Patron e domnul Vali Bilan, care înainte de Revoluţie a fost ospătar. Pe el nu l-am întâlnit, dar am auzit prin toată Şuica o expresie pe care n-o putem înţelege nici acum, deşi au trecut sute de zile şi de nopţi de atunci: „Orice cal devine gloabă, aşa, ca Vali Bilan...“. Barul e vizavi de biserică.

Scorniceşti, 18 ani fără „cel mai iubit fiu“

FEBRUARIE. Disidentul Vasile Paraschiv se scuză: „Nu mai am putere, înainte căram şi şase saci din centru, de la hale, pe scări, până la mine, la etajul patru. Acum obosesc la două plase“. Puterea lui e altfel. Ne povesteşte ce i-a spus un securist, după ce l-a bătut degeaba. „Au vrut să recunosc faptul că mi-am lovit soţia, că i-am dat măcar o palmă în douăzeci şi cinci de ani de căsnicie. Dar cum să fac aşa? N-am atins-o niciodată.“ Zicea securistul: „Ce om e ăsta?“

Vasile Paraschiv, „nebunul“ care a învins Securitatea

MARTIE. Un bărbat mărunt a venit din Cambodgia să ne vorbească despre un regim oribil. Povesteşte cum i-a învins pe khmerii roşii ai odiosului Pol Pot care în trei ani, opt luni şi douăzeci de zile de domnie a reuşit să extermine un sfert din populaţia ţării. Neou Kassie a scăpat. Gardienilor le spunea noaptea fabulele lui Esop. Gardienii erau copii de 14-15 ani, copii cu mitraliere. Înainte să plece din Bucureşti, Kassie a rostit ceva care n-ar trebui ignorat nici de noi, supravieţ