Anul de care ne-am despărţit în urmă cu doar câteva zile nu este doar al Olimpiadei de la Beijing sau al Summit-ului NATO de la Bucureşti. Sursa: EVZ El este, în egală măsură, un an al conflictelor etnice şi-al violenţei statale, al diplomaţiei brutale, un an în care, dincolo de specificul regional al „micilor” conflicte, o bătălie „globală” s-a dus în culisele saloanelor de protocol: Federaţia Rusă – „Lumea occidentală”.
17 februarie 2008. Parlamentul din Kosovo votează în unanimitate independenţa faţă de Serbia. Premierul Hashim Thaci promite un regim democratic care să respecte drepturile comunităţilor etnice. Pentru cine nu cunoaşte “alchimia” demografică a zonei, în noul teritoriu de pe harta geopolitică a lumii, sârbii sunt minoritarii. Mai la nord, în ceea ce a mai rămas din Iugoslavia de odinioară, vocile sunt revoltate şi resemnate.
Prea multe nu mai sunt de făcut, în afara unei bătălii juridico-diplomatice surde, fără perspective certe. O speranţă ar mai fi totuşi: Rusia îşi sprijină, în noul spirit al panslavismului ediţia 2008, „surata”. Serbia contează pe „circuitele” secrete ale Kremlinului, dar, în faţă, adversarii sunt redutabili: Statele Unite ale Americii plus statele comunitare influente.
Certitudinile sunt însă în cu totul altă parte. De exemplu, în zecile de mii de kosovari care au inundat străzile capitalei Priştina, decorând un peisaj de altfel sumbru în culori de artificii şi sunet victorios de mitraliere. La doar zece kilometri distanţă, în cel mai mare bastion sârbesc din Kosovo, enclava Gracanica, alte certitudini. Ziua este una de doliu. Mii de oameni se strâng în jurul mănăstirii din localitate. Doar Dumnezeu îi mai poate salva. Pe pământ, jocurile par făcute.
Moştenirea otrăvită
Kosovo este fie cel mai frumos vis, fie un coşmar nesfârşit. Depinde doar de care parte a
