Intram in 2009 fara Huntington, dar cu multe din ideile sale mai actuale ca oricind. Cu putin inainte de sfirsitul lui 2008, chiar de Craciun, a incetat din viata Samuel Huntington. De numele lui se leaga o idee pe cit de celebra, pe atit de controversata: aceea a "ciocnirii civilizatiilor". Cercurile de stinga din Europa si cele liberale de peste ocean (echivalentul primelor din America) au respins-o vehement, in timp ce conservatorii si-au insusit-o imediat. A circulat, de altfel, si la noi, mai ales prin anii '90, o harta care delimita in spatiul vechiului continent doua regiuni distincte la granita dintre lumea catolica si protestanta si cea unde dominant era ortodoxismul. Pe atunci, pentru Romania, care aspira sa devina parte a NATO si a Uniunii Europene, subiectul era unul extrem de sensibil. Temerea ca acest gen de analiza era insusit la nivelul principalilor decidenti de la Washington si din marile capitale europene era puternica si exprimata ca atare si in spatiul public. Mai ales pentru ca profesorul Samuel Huntington, care timp de 54 de ani a fost asociat cu celebra universitate Harvard, s-a aflat printre persoanele apropiate unor decidenti politici importanti din Statele Unite, precum Zbigniew Brzezinski, fost consilier pentru securitate nationala. Pina la urma, evolutiile politice au infirmat aceste temeri, dar nu putem sa nu remarcam totusi ca, in buna masura, integrarea euro-atlantica a Romaniei si Bulgariei este un efect al conflictului militar din Kosovo, care in ultima instanta avea si are la baza o confruntare primordial de tip cultural. Adica exact ideea de baza de la care pleaca si Huntington, si anume premisa ca oamenii sint in primul rind "produse ale culturii in care se formeaza", iar diviziunile pe acest plan au un ridicat potential conflictual. Este si motivul pentru care profesorul american a fost unul dintre adversarii cei mai vocali ai te