Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Până miercuri nu se dă nimic cu împrumut, pentru că îţi dai belşugul din casă

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 5 ianuarie 2009 ·

Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc în aceste zile Boboteaza, moment care marchează şi încheierea sărbătorilor de iarnă. Serbările Bobotezei ţin trei zile: azi, în ajun, se ţine post negru, se sfinţeşte casa, iar fetele nemăritate îşi pot visa ursitul. Mâine, în ziua Bobotezei, se sfinţesc apele, iar miercuri, pe 7 ianuarie, e ziua Sfântului Ion.

Nouă zile nu se spală rufe

În ajunul Bobotezei, preotul, însoţit de dascăl şi un grup de copii, umblă din casă în casă cu crucea şi sfinţeşte cu agheasmă din mănunchi de busuioc toate camerele şi acareturile gospodăriei. Se spune că apa sfinţită are puteri miraculoase: alungă spiritele rele, bolile şi nu se strică niciodată. De aceea, Boboteaza este o sărbătoare a apei, care este sfântă în următoarele nouă zile.

Începând de azi, gospodinele trebuie să renunţe la spălat rufe pentru că se consideră că apa este sfinţită şi nu trebuie aruncată. Şi tot începând de astăzi, timp de trei zile, cât se sărbătoreşte Boboteaza, amânaţi certurile în casă şi accesele de generozitate: nu se dă nimic cu împrumut, pentru că se dă belşugul din casă.

La sate, înainte de aprinderea focului, se strâng cenuşa din sobă şi gunoiul din casă care se păstrează până în primăvară, când se presară pe straturile cu legume, despre care se crede că vor fi mai rodnice.

Astăzi se posteşte ca în Vinerea Mare

Această zi se serbează prin post negru. În noaptea dinaintea Bobotezei se deschid cerurile şi Dumnezeu îndeplineşte rugăciunile celor care au privegheat şi au postit. Mai ales fetele şi flăcăii de însurat ţin această zi, ca să-şi ghicească ursitul.

În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare cu masa de post din ajunul Crăciunului, Boboteaza fiind, de altfel, numită în popor şi Crăciunul mic. Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare, iar i

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 38 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 29 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 36 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°