Cu etichete electorale dintre cele mai inspirate ori, din contră, fără vreuna, cei mai puternici candidaţi ai principalelor formaţiuni politice au câştigat bătălia politică de la parlamentare de la finele lui noiembrie
După un an în care peisajul politic constănţean s-a dovedit a fi extrem de aglomerat, a venit vremea ca actualii deputaţi şi senatori ai oraşului de la malul mării, cei mai recent aleşi, să se bucure de statutul nou dobândit. Privind retrospectiv însă, toţi candidaţii s-au străduit cum au putut mai bine să-şi convingă alegătorii că ei sunt oamenii potriviţi pentru a le promova interesele.
După divergenţele pe care le-au avut social-democraţii şi democrat-liberalii, privind sloganul de la nivel central „Ei cu ei, Noi cu voi" şi panourile electorale în care portocaliul PD-L-iştilor se îmbina cu roşul PSD-iştilor, în cele din urmă s-a ajuns la un consens: o formulă de guvernare pentru următorii patru ani, PSD+PC+PD-L.
Campania de la parlamentare i-a solicitat la maximum pe cei care aspirau la un fotoliu cald şi stabil în Parlamentul ţării pentru următorii patru ani: drumuri şi vizite zilnice în colegiile unde au fost nominalizaţi candidaţi, întâlniri şi cu cetăţenii, majoritatea nemulţumiţi.
Sloganurile mai multor candidaţi, care la începutul lunii noiembrie au crezut cu ardoare că vor câştiga votul cetăţenilor, s-au dovedit a fi inutile. Unele dintre ele, mai convingătoare, mai realiste, mult mai practice şi uşor de înţeles, au îndemnat cetăţeanul să pună ştampila în dreptul formaţiunii lor.
Pe lângă lozinca la nivel naţional, pe care cele trei formaţiuni politice importante ale peisajului autohton l-au ales pentru a-şi defini cât mai bine intenţiile în următorii patru ani, conducerile partidelor au lăsat mână liberă fiecărui candidat să-şi aleagă un slogan prin care să-şi pună în valoare propria personal