Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secundele morţii

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 5 ianuarie 2009 ·

Fiecare secundă pierdută înseamnă un pas mai aproape de moarte. O femeie din Predeal a fost salvată în ultimul moment de la moarte, într-o luptă contra-cronometru în care medicii de la Ambulanţa Braşov au făcut imposibilul. Femeia, în vârstă de 60 de ani, a suferit un accident cerebral. Pentru a-i salva viaţa, specialiştii au decis că singura şansă este transportarea cu un elicopter la un spital din Capitală.

Oana Radu a ajuns la Spitalul Judeţean Braşov sâmbătă, în urma accidentului cerebral. „La Unitatea de Primire Urgenţe s-a prezentat o pacientă care suferise un accident vascular cerebral. A necesitat transportarea la Bucureşti pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a declarat doctorul Cristian Stănescu, medic în cadrul UPU.

Starea de sănătate a femeii s-a agravat. În aceste condiţii, ea avea nevoie de aparatură performantă pentru a-i fi salvată viaţa. S-a decis mutarea la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Bagdasar Arseni din Bucureşti. A fost aleasă ruta cea mai liberă, adică DN 1 A, pentru ca în zonă să poată ateriza şi un elicopter de la MIRA. Astfel, o parte din drum, femeia a fost transportată pe serpentine cu Ambulanţa, într-un trafic supraaglomerat, apoi a fost preluată de elicopter dintr-o localitate din judeţul Prahova. Elicopterul a aterizat pe Aeroportul Băneasa, de unde paramedicii au preluat-o şi au transpor-tat-o la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. I s-au făcut imediat manevre de resuscitare, apoi femeia a fost supusă unui examen la computer tomograf, înainte de a intra în operaţie. Fiecare secundă pierdută înseamnă un pas mai aproape de moarte. O femeie din Predeal a fost salvată în ultimul moment de la moarte, într-o luptă contra-cronometru în care medicii de la Ambulanţa Braşov au făcut imposibilul. Femeia, în vârstă de 60 de ani, a suferit un accident cerebral. Pentru a-i salva viaţa, specialiştii

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 55 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 2 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum o ora
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 10 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 7 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 4 ore
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/4°