Bursa de la Bucureşti a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare a acestui an pe verde, indicele celor mai tranzacţionate zece titluri, BET, crescând cu 2,85% faţă de ultima şedinţă din 2008, până la 2.983 de puncte. Indicele general al pieţei, BET-C, care monitorizează evoluţia tuturor titlurilor listate pe bursă, a crescut şi el cu 2%, atingând nivelul de 2.016 puncte. Marele câştigător al primei şedinţe bursiere din 2009 pare a fi omul de afaceri Dinu Patriciu. Atât Rompetrol Well Services (PTR) cât şi Rompetrol Rafinare (RRC) s-au situat în primele cinci cele mai mari creşteri de preţ, PTR fiind pe primul loc, cu o apreciere de 15%, nivelul maxim admis de regulamentul Bursei, iar RRC pe locul trei, cu o creştere de 14,59%. Per total, BVB a câştigat luni circa 240 de milioane de euro în capitalizare (valoarea tuturor acţiunilor listate). Brokerii susţin că pentru a ajunge la nivelul de la începutul anului trecut, de dinainte de criză, bursa ar trebui să se menţină pe verde mai mult de un an. (V.R.)
Bursa de la Bucureşti a încheiat prima şedinţă de tranzacţionare a acestui an pe verde, indicele celor mai tranzacţionate zece titluri, BET, crescând cu 2,85% faţă de ultima şedinţă din 2008, până la 2.983 de puncte. Indicele general al pieţei, BET-C, care monitorizează evoluţia tuturor titlurilor listate pe bursă, a crescut şi el cu 2%, atingând nivelul de 2.016 puncte. Marele câştigător al primei şedinţe bursiere din 2009 pare a fi omul de afaceri Dinu Patriciu. Atât Rompetrol Well Services (PTR) cât şi Rompetrol Rafinare (RRC) s-au situat în primele cinci cele mai mari creşteri de preţ, PTR fiind pe primul loc, cu o apreciere de 15%, nivelul maxim admis de regulamentul Bursei, iar RRC pe locul trei, cu o creştere de 14,59%. Per total, BVB a câştigat luni circa 240 de milioane de euro în capitalizare (valoarea tuturor acţiunilor listate). Brokerii susţ