Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ce frică ne-a fost!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 5 ianuarie 2009 ·

Anghel Iordănescu dezvăluie pentru cititorii Gazetei culisele meciului cu Columbia de la World Cup 1994

Selecţionerul care a condus "naţionala” României la Mondialul din SUA spre cea mai mare performanţă din istorie (locul 5 în lume), consideră că victoria împotriva Columbiei a însemnat certificatul de naştere al Generaţiei de Aur. Au trecut 14 ani de atunci, dar Iordănescu retrăieşte cu aceleaşi emoţii în glas victoria istorică, 3-1, obţinută pe "Rose Bowl” în faţa a 91.586 de spectactori.

Generalul a dezvăluit că starea de spirit în tabăra noastră era încordată: "Ne-a cam fost frică de meciul cu Columbia. Toată lumea se aştepta să ne distrugă. Înaintea turneului, marele Pele îi vedea pe columbieni campioni mondiali, pentru că se calificaseră primii din America de Sud. Zdrobiseră Argentina cu 5-0, în deplasare, şi obţinuseră rezultate bune în pregătiri”.

"Tricolorii” au răsturnat însă calculul hîrtiei. Iordănescu explică secretul: "Am făcut o bună pregătire fizică în Italia, apoi ne-am antrenat trei săptămîni în America. Am organizat şi nenumărate şedinţe video de studiu a adversarului. Ştiam totul despre Columbia!”.

"L-am blocat pe Valderrama”

În vîrstă de 44 de ani la mondialul american, Iordănescu a explicat cum a reuşit să-l surprindă tactic pe selecţionerul Columbiei, Francisco Maturana: "Principalul nostru scop a fost să-l blocăm pe Valderrama, cel mai bun mijlocaş de serviciu din lume la vremea aceea. Era rampa de lansare pentru vîrfurile Asprilla şi Valencia. De fapt, am avut două puncte fixe de marcaj, dar nu om la om. Lupescu la Valderrama şi Gică Popescu la Rincon. Aici a fost cheia meciului! I-am blocat la mijloc, astfel că atacanţii n-au avut mingi”.

ECHIPA ROMÂNIEI DIN MECIUL CONTRA COLUMBIEI

» Stelea - Petrescu, Prodan, Belodedici, Mihali, D. Munteanu - Lupescu, Gh. Popescu, Hagi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°