Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din dorinţele unui 2009 european

Publicat in GAZETA de SUD, luni 5 ianuarie 2009 ·

Nu există microbist care să nu-şi pună o dorinţă legată de echipa sa de suflet, la începutul unui nou an. Iar când ne gândim că Universitatea Craiova este echipa spre care se îndreaptă pasiunea a mii de suflete alb-albastre, rezultă că un articol despre gândurile suporterilor pentru anul 2009 n-ar trebui să lipsească. Dacă ar fi să întrebi fanii ce îşi doresc pentru Ştiinţa anul acesta, o să auzi invariabil că o calificare europeană este obli-gatorie. Ne-am dori noi şi titlul, dar parcă nu avem încă puterea să trecem peste piedicile puse de „federali“ şi de prietenii echipelor din Capitală. Şi fiindcă parcursul echipei din tur ne-a convins de meritul leilor din Bănie de a fi prezenţi în Europa la toamnă, atunci jucătorii lui Napoli trebuie doar

să-şi menţină constanţa în joc şi în rezultate, iar dorinţa este realizabilă. După echipă, următorul spre care se îndreaptă dorinţele fanilor este patronul, iar Mititelu o să aibă anul acesta mult de tras, în urma deciziilor mai puţin inspirate din 2008. În primul rând, ne dorim ca acesta să înceapă să dea dovadă de mai mult respect faţă de fanii Universităţii, indiferent că ei sunt de vârste diferite, că fac sau nu parte din galerie, că unii sunt mai pasionaţi decât alţii, că unii critică, iar alţii laudă, şi, mai ales, indiferent de poziţia acestora faţă de conducerea Ştiinţei şi, implicit, faţă de patronul echipei. Mărturie a ataşamentului nelimitat al suporterilor stă însuşi sezonul din Divizia B, când mulţi dintre cei care au suferit în urma meciului cu Dinamo din august 2008 erau nelipsiţi din jurul echipei. Aşa că să dea Dumnezeu să vedem o relaţie între conducerea şi fanii trupei din Bănie mai puternică decât până acum şi lipsită de orice alte interese în afară de binele Universităţii! Tot legat de patron ar mai fi dorinţa ca acesta să rupă relaţiile cu „miticii“, pentru că nu ne încântă să-l vedem pe Mititelu în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 48 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°