Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, neutră în războiul gazelor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 ianuarie 2009 · ·

Deşi afectate de scăderea livrărilor de gaze, România şi UE au ales să nu se implice în disputa bilaterală Rusia - Ucraina, preferând să solicite respectarea angajamentelor. Sursa: Reuters

Importurile de gaze din Rusia au crescut uşor ieri, cu câteva procente, după scăderea bruscă de sâmbătă, situaţie care s-ar putea repeta şi în următoarele zile, a declarat, pentru EVZ, directorul general al Transgaz, Ioan Rusu.

Anunţul oficialului român a venit după ce, vineri, compania rusă Gazprom anunţase că livrările de gaze către România vor scădea cu 32% săptămâna viitoare, pe fondul disputei cu Ucraina, ţara de tranzit pentru conductele care transportă gazul rusesc către Europa. Pentru un plus de confuzie, anunţul ruşilor a fost contrazis de cel al părţii ucrainene, care a precizat, prin compania de stat Naftogaz, că a reluat tranzitul de gaze către România la capacitate normală. „Reducerea temporară a tranzitului de gaze naturale către România a fost cauzată de dificultăţi tehnice“, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Naftogaz, citat de KievPost.

În vreme ce Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc pentru scăderea livrărilor de gaze naturale către Europa, care au mai afectat Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Cehia, oficialii UE şi cei români au evitat să se implice în disputa bilaterală, mulţumindu-se să le solicite celor două părţi respectarea angajamentelor energetice.

Rezervele acoperă importul

Sâmbătă, după ce au constatat scăderea cu 32% a livrărilor din Rusia, oficialii români au asigurat că românii nu vor rămâne în frig în case. „Nu avem absolut niciun fel de problemă din această cauză, întrucât avem rezerve suficiente care să acopere consumul“, a precizat ministrul economiei, Adriean Videanu, după o şedinţă cu reprezentanţii Transgaz.

De altfel, planul pentru situaţii de urgenţă în aprovi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°