Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce isi doresc parlamentarii de Braila pentru 2009

Publicat in Vocea Brailei, luni 5 ianuarie 2009 ·

Dupa 2008, un an in care s-au luptat din rasputeri pentru a ajunge parlamentari, noii alesi ai Brailei spera ca 2009 sa le aduca, din punct de vedere politic, indeplinirea a macar o parte din ce au promis in campania electorala. I-am intrebat pe cei care au fost de gasit la inceputul noului an, ce anume isi doresc ei de la 2009, iar raspunsurile s-au incadrat, indiferent de culoarea politica a celor chestionati, cam in aceleasi linii.

Senatorul PSD Ion Rotaru ne-a declarat ca isi doreste ca 2009 sa vina cu coerenta in materie de legislatie, coerenta care sa raspunda in mod real problemelor populatiei: "Imi doresc in 2009 un Guvern care sa puna in practica promisiunile si programele electorale, mai ales in aceste conditii de criza. Imi mai doresc, in mod evident, o administratie publica locala care sa functioneze extrem de bine, mai ales din perspectiva Primariei, a Prefecturii si a CJ-ului. Mai doresc sa existe acea colaborare intre parlamentari, care sa duca la rezolvarea unora dintre problemele Brailei. Daca exista asta si intelegere in administratie, atunci deja anul 2009 s-ar putea sa fie un pic mai bun", ne-a declarat senatorul Ion Rotaru.

In ceea ce il priveste, senatorul PNL Constantin Cibu a precizat ca tot ceea ce isi doreste este ca politicienii sa isi respecte promisiunile electorale facute anul trecut: "Ce sa spun....Nu vreau decit ca politicienii sa respecte ceea ce au promis oamenilor in campaniile electorale din 2008 si sa ne descurcam cu totii mai bine in 2009, decit am facut-o anul trecut".

La rindul sau, deputata PNL Diana Tusa isi doreste ca sa ii fie acceptate amendamentele pe care le va face la bugetul statului si sa se tina de promisiunile facute in campania electorala: "Imi doresc sa imi treaca amendamentele la buget, pe care le voi face, mai vreau sa pot indeplini anul acesta macar o parte din cite am promis in

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost identificate genele care determină forma dinţilor

News.ro acum o ora
Variantele genetice care determină forma dinţilor – inclusiv o genă moştenită de la neanderthalieni – au fost identificate de o echipă internaţională de cercetători, condusă de University College London (UCL), din Marea Britanie. Într-un nou articol

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

News.ro acum o ora
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează BBC. Pasărea a fost o emblem

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 2 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 2 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 5 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 2 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 12 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/6°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°