Doru Oprişcan, fost director al Azomureş, consideră că şefii Azomureş nu-şi vor permite să renunţe la oamenii trimişi în şomaj tehnic pe 1 decembrie şi anticipează un an cu profit .
Potrivit deputatului Doru Oprişcan, fost director al Azomureşului şi şeful FPS Mureş la momentul privatizării acestuia, în 1998, este puţin probabil ca cei aproape 2.000 de oameni trimişi în şomaj tehnic de la 1 decembrie, să fie anunţaţi, pe 12 ianuarie când expiră perioada, că sunt disponibilizaţi. El nu crede că după anul 2008, în care AZO a făcut profit cât în 8 sau 9 ani cumulaţi în doar 9 luni, să se ia asemenea decizie, chiar dacă urmează o perioadă de criză. „Compania nu e un atelier de sculărie care va fi închis şi redeschis peste o vreme. Împrăştierea oamenilor costă cel mai mult şi va fi imposibil să găseşti ulterior forţă de muncă înalt calificată pe profil chimie, să înlocuieşti oameni care între timp poate şi-au găsit alte slujbe mai bine plătite, au intrat în concedii de maternitate, de studii, sau şi-au făcut dosarele de pensie. Secţii precum Amoniac sau Uree nu le porneşti cu calificaţi la locul de muncă, sau cu tineri care au terminat liceul”, ne-a declarat Oprişcan. Asta în condiţiile în care, anul trecut, preţul gazului a luat-o efectiv razna, iar AZO a scos cele mai mare profit din istorie. „Există o corelaţie între preţul barilului de petrol (172 dolari) şi cel la 1.000 de mc de gaz de import, care a ajuns la peste 400 de dolari. Acum e vorba să stabilizeze preţul barilului de petrol la 40-45 dolari, automat gazul scăzând corespunzător la cel mult 170 dolari, în circa 6 luni”, a mai opinat deputatul.
Azomureş merge pe profit
În condiţiile creşterilor menţionate, marii producători de îngrăşăminte, respectiv ţările arabe, au preferat să-şi închidă propriile combinate, iar Azomureşul a profitat. Asta deoarece pe piaţa mondială a apărut un decalaj foarte