Antrenorul liderului, Mircea Rednic, vrea o echipă de jucători care să cîştige războiul pătrunderii în grupele Ligii Campionilor. Politica returului: "3 puncte, nu spectacol!"
În zilele de după Revelion, Mircea Rednic e într-un "du-te, vino!" continuu. A ajutat-o pe soţie să împacheteze, întrucît trebuia să se întoarcă la Liege, apoi a dat Capitala pentru o zi pe fugă la Sinaia, de unde şi-a luat mama, pentru ca ieri să meargă pînă în Ardeal, să se reculeagă şi să depună flori la mormîntul tatălui său. Iar azi se întoarce în Bucureşti ca să pregătească alături de acţionari strategia perioadei de pregătire. Face totuşi o pauză de jumătate de ceas pentru primul interviu al anului 2009.
- Domnule Rednic, care sînt cele 3 dorinţe pe care vi le-aţi pus la trecerea între ani?
- (zîmbeşte) Dacă le spun, poate nu se mai împlinesc! Chiar vreţi neapărat să le ştiţi? Bine, ce curioşi sînteţi! Am un vis care trebuie să devină realitate, cred că-l bănuieşte toată lumea, să merg în grupele Champions League. Acesta e primul ţel, vreau neapărat să-l îndeplinesc, acum, cît mai repede! Apoi, a doua dorinţă este să fim sănătoşi, eu, familia mea, jucătorii, acţionarii, suporterii, toată lumea, ca să nu fiu bănuit de lucruri necurate. Sînt cam nebun dacă am pus sănătatea după Ligă, nu? Şi, a treia, să mă înţeleg bine cu băieţii mei şi cu acţionarii.
- Va mai fi Dinamo echipa spartanilor din 2007?
- Aia era acum doi ani, e istorie. Şi apoi n-aţi văzut că am fost ca spartanii? Am bătut tot în campionat, am făcut furori, apoi ne-am dat cu stîngu' în dreptu' cînd ne era lumea mai dragă. Acum hai să fim legionari romani sau ce-om fi, nişte soldaţi care cîştigau războiul, nu doar nişte bătălii! Adică, hai să ajungem în grupele Ligii şi de-abia apoi mai vorbim.
"SMS-uri de unitate"
- Cu jucătorii în ce relaţii sînteţi?