Diferenţele dintre generaţiile de copii ai emigranţilor români au devenit vizibile. Copiii români născuţi în Peninsulă îşi ajută familia să relaţioneze mai uşor cu societatea italiană, în timp ce aceia care au venit în această ţară la adolescenţă au probleme de adaptare. Potrivit ultimelor statistici date publicităţii în Peninsulă, în anul 2007 în Italia trăiau 116.000 de copii români. Între minorii din prima generaţie şi minorii din a doua generaţie se observă diferenţe de integrare foarte mari.
Deşi au aceeaşi origine, copiii conaţionalilor se deosebesc între ei prin faptul că fac parte din prima sau din a doua generaţie de imigranţi veniţi în Italia.
Copiii români din prima generaţie sunt născuţi în România. Acolo au trăit primul proces de socializare. Acolo şi-au făcut prieteni, de care s-au despărţit la plecarea din ţară. De aceea, când vin în Italia, intră în criza numită “boala identităţii”.
Ajunşi în Italia, aceşti copii comunică greu cu cei de vârsta lor. Primul pas pe care trebuie să-l facă e să înveţe italiana. Uneori, în şcoli, sunt victime ale prejudecăţilor care-i vizează pe românii din Peninsulă.
Apoi, în familiile lor pot apărea probleme pentru că, de exemplu, părinţii se pot confrunta cu situaţii de disconfort la locul de muncă, deoarece au statut de subalterni.
Uneori casele în care locuiesc românii nu oferă un spaţiu propice dezvoltării unui adolescent. De aceea, e posibil ca acesta, dintr-un sentiment de jenă, să nu-şi invite niciodată prietenii acasă.
Adesea aceşti copii nu beneficiază de sprijinul rudelor. Bunicii, unchii şi verişorii lipsesc de cele mai multe ori de lângă ei. Conflictele din nucleul familial de bază, neputând fi rezolvate de familia mare, îşi pun amprenta negativă asupra dezvoltării tânărului.
“Copiii români sunt foarte buni la l
