Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elaborarea bugetului 5.01.2009

Publicat in Ziua Constanta, luni 5 ianuarie 2009 ·

COMUNICAT DE PRESĂ de la Ministerul Finanţelor Publice

Ministerul Finanţelor Publice a demarat elaborarea bugetului general consolidat pe anul 2009. Noua filozofie bugetară va ţine seamă de noile condiţii macroeconomice, de obiectivele stabilite prin programul de guvernare şi de efectele crizei internaţionale asupra economiei româneşti.

Strategia bugetară şi fiscală, precum şi politicile macroeconomice pentru anul 2009 şi pe termen mediu se vor baza pe o analiza detaliată a situaţiei economice şi financiare a ţării din anul 2008. Ministerul Finanţelor Publice va finaliza această analiză la începutul lunii ianuarie.

Obiectivul viitoarei construcţii bugetare este ajustarea deficitului bugetar şi a deficitului de cont curent către niveluri sustenabile din punctul de vedere al finanţării. Ministerul Finanţelor Publice este deschis colaborării cu mediul de afaceri, sindicatele şi patronatele, cu Banca Naţională a României şi cu Asociaţia Română a Băncilor, astfel încât să găsească o platformă comună de promovare a unor politici economice coerente, care să limiteze efectele crizei economice.

Stabilitatea macroeconomică şi menţinerea atractivităţii investiţionale reprezintă obiective importante pentru Guvern în perioada următoare. De aceea, este nevoie de măsuri care să limiteze cheltuielile de funcţionare a administraţiei publice şi să sporească gradul de absorbţie a fondurilor europene pentru a putea creşte investiţiile publice şi a îmbunătăţi mediul de afaceri.

În acest sens, în primele două şedinţe de la investire, Guvernul a decis deja să diminueze cheltuielile de funcţionare ale administraţiei publice. Astfel, în anul 2009 vor scădea cu 15% cheltuielile pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, şi cu 50% cheltuielile pentru achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică, maşini şi echipamente. Pentru a sprijini reducerea cheltuie

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Brigadă din Germania la meciul FCSB - Olympique Lyon, din optimile Ligii Europa

News.ro acum o ora
Meciul FCSB - Olympique Lyon, care se va disputa, joi, pe Arena Naţională, în manşa tur din optimile Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Germania, cu Tobias Stieler la centru.

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Daniel Bîrligea și Alexandru Musi au fost audiați la Comisia de Disciplină » Decizia luată, după ce riscau să fie suspendați

Gazeta Sporturilor acum o ora
Daniel Bîrligea (24 de ani) și pe Alexandru Musi (20 de ani), jucătorii celor de la , au fost audiați la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, după ce ca urmare a declarațiilor pe care le-au făcut, atunci când au vorbit despre echipa

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 3 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

4 martie 1977: 48 de ani de la cutremurul care a zguduit România

Wall-Street.ro acum 59 minute
Pe 4 martie 2025, se împlinesc 48 de ani de la unul dintre cele mai devastatoare evenimente din istoria recentă a României - cutremurul din 1977, un moment care a schimbat pentru totdeauna percepția țării noastre asupra riscului seismic. Cutremurul

Diferența de vârstă dintre Cătălin Botezatu și Nicolle Fota e URIAȘĂ! Cei doi s-au afișat oficial

Cancan acum 35 minute
După numeroase zvonuri și speculații, Cătălin Botezatu și iubita lui mult mai tinerică s-au afișat oficial împreună. Deși diferența de vârstă dintre ei este considerabilă, acest lucru nu pare să îi împiedice să fie tot mai prezenți împreună la eveni

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°