Anul care tocmai s-a încheiat a transformat ţara noastră într-una dintre destinaţiile preferate ale unor personalităţi internaţionale cu notorietate. Preşedinţi de ţări, actori şi foarte mulţi cântăreţi, au oferit un calendar politic, cultural şi monden încărcat. George Bush, Vladimir Putin, Nicolas Sarkozy, Rudolph Giuliani şi Leonard Cohen sun doar câţiva dintre cei care s-au aflat în România, în 2008. Aprilie 2008
Aflat încă în funcţia de preşedinte al SUA, George Bush s-a aflat, pentru scurt timp în România. Scopul vizitei sale a fost participarea la Summitul NATO, organizat la Bucureşti, între 2-4 aprilie, eveniment care a reunit aproape 3.000 de oficiali din 49 de state. Însoţit de Prima Doamnă a Statelor Unite şi de Secretarul de Stat Condoleezza Rice, acesta a ţinut un discurs la Palatul CEC din Capitală şi la Neptun, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu.
Vladimir Putin s-a aflat şi el la Bucureşti cu ocazia Consiliului NATO-Rusia, când încă mai era preşedinte. S-a folosit de această ocazie pentru a face cunoscută viziunea Rusiei asupra situaţiei globale, s-a declarat nemulţumit de prezenţa bazelor militare americane în apropierea frontierelor ruseşti, a negat posibilitatea începerii unui nou "Razboi Rece" şi a oferit alternative la scutul antirachetă american.
Şeful statului francez Nicolas Sarkozy a venit şi el la Summit, la numai două zile de la oficierea căsătoriei cu Carla Bruni. În cadrul declaraţiilor sale s-au aflat şi menţiuni cu privire la strategiile Franţei ce urmau să fie aplicate până la finele anului 2008, printre care reîtoarcerea în structurile militare ale NATO.
Mai 2008
Actriţa americană Demi Moore s-a aflat pentru prima oară în România. Scopul vizitei sale de câteva zile a fost de a filma scene din filmul "Bunraku", la studiourile MediaPro din Buft