La mulţi ani! Am plonjat cu totul în job – jobul la care trebuie să ţin mai mult de azi înainte pentru că e criză. Şi am revenit şi pe blog. Îmi permit să vă prezint două trei clişee care îi vin romanului în cap după ce trece graniţa şi se mai şi întoarce:
- mers cu masina pina in Slovenia cu unele pauze
- Belgrad, un oras bine lustruit la suprafata, dar n-am vrea sa stim ce zace dedesubt, cum m-a asigurat prietenul nostru de acolo, Zoran. E mai spilcuit in centru, mult mai aranjat decit Bucurestiul.
- un concert intr-un barulet din Belgrad care a facut cit zece de pe aici. trupa dadea cu publicul de pamint. Iar publicul, de la 16, la 40 de ani, foarte priceput in dat din cap.
- o autostrada prin serbia si croatia care ne-a aruncat rapid in slovenia. asa cum stiti, adevarata nebunie cu sofatul a fost in Romania.
- Slovenia, o tara in care nimeni nu vorbeste prea tare decit in cadru organizat, o Ljubljana foarte geroasa si placuta, o tara in care nu ninge pe strada, numai pe margine… )
- Nu intru in detaliile petrecerii propriu-zise. vreau doar sa va spun ca nimic nu e mai placut decit un loc linistit – vreau sa ramin burghezul perfect pina la sfirsitul vietii cu mincare, bautura si prieteni in jur (nu asta zic si manelele?, hah – zace in ele o intelepciune profunda)
- am mincat cel mai bun bob gulas tot in Slovenia, facut de Cosmin, prieten din Satu Mare. Mai bine de atit nu se putea.
- am suferit cind m-am intors, desi cu totii am fi vrut sa fim optimisti si darimatori de prejudecati in ce priveste Romania. Dar, sa va descriu intrarea inapoi in tara, intr-o seara de 2 ianuarie. Am aratat pasapoartele vamesului roman la Stamora Moravica si am vrut sa trecem mai departe – numai ca nimeni nu ridica bariera. Am dat inapoi si am aflat ca trebuia “colega” s-o faca. A venit el in ghereta colegei absente si ne-a lasat sa intram
