Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, luni 5 ianuarie 2009 ·

Ciocolata, vinul şi ceaiul, benefice pentru creier

Potrivit unui studiu, persoanele care consumă ciocolată, vin sau ceai obţin punctaje mai bune la testele de inteligenţă şi sunt mai puţin predispuse la rezultate cognitive slabe. O echipă de cercetători din cadrul Departamentului de fiziologie, anatomie şi genetică al Universităţii Oxford au analizat legătura dintre performanţele cognitive şi consumul celor trei alimente obişnuite ce conţin flavonoizi, ciocolata, vinul şi ceaiul, pe un eşantion de 2.031 de persoane, cu vârste cuprinse între 70 şi 74 de ani. Participanţii la studiu au fost rugaţi să furnizeze informaţii în legătură cu consumul lor obişnuit de alimente, după care au fost supuşi unei serii de teste cognitive. În prezent, cercetătorii studiază intensiv rolul micronutrienţilor în cadrul declinului cognitiv asociat cu înaintarea în vârstă. Se ştie că fructele şi anumite băuturi precum ceaiul, vinul roşu, cacaua şi cafeaua sunt principalele surse nutritive de polifenoli, adică de micronutrienţi ce se găsesc în alimente derivate din plante. Cea mai mare clasă de polifenoli nutritivi este constituită din flavonoizi şi se vehiculează ideea că persoanele care consumă o cantitate mare de flavonoizi sunt mai puţin supuse riscului de a fi afectate de demenţă. Descoperirile făcute în urma studiului efectuat la Universitatea Oxford par să susţină această teorie, deşi cercetătorii avertizează că mai trebuie făcute analize şi experimente pentru a dovedi în mod incontestabil că flavonoizii fac într-adevăr diferenţa, nu alte elemente conţinute de alimentele studiate. Ceea ce s-a putut preciza clar a fost că efectul este mai pronunţat în cazul persoanelor care consumă vin. Cu toate acestea, cercetătorii avertizează că, deşi consumul moderat de alcool este asociat cu existenţa unor funcţii cognitive îmbunătăţite şi cu o reducere a riscului de apariţie a maladiei Alzh

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 6 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°