Senatorii şi deputaţii care şi-au pierdut locul călduţ din Casa Poporului la alegerile parlamentare din 30 noiembrie nu se pot plânge că nu vor avea din ce trăi, cel puţin în următoarele trei luni. Prevăzători, aleşii şi-au votat încă de acum doi ani o serie de drepturi care să le asigure o tranziţie uşoară de la banca din Parlament la noul loc de muncă. Astfel, foştii demnitari vor beneficia timp de trei luni de un ajutor de şomaj echivalent cu leafa pe c Senatorii şi deputaţii care şi-au pierdut locul călduţ din Casa Poporului la alegerile parlamentare din 30 noiembrie nu se pot plânge că nu vor avea din ce trăi, cel puţin în următoarele trei luni. Prevăzători, aleşii şi-au votat încă de acum doi ani o serie de drepturi care să le asigure o tranziţie uşoară de la banca din Parlament la noul loc de muncă. Astfel, foştii demnitari vor beneficia timp de trei luni de un ajutor de şomaj echivalent cu leafa pe c
Senatorii şi deputaţii care şi-au pierdut locul călduţ din Casa Poporului la alegerile parlamentare din 30 noiembrie nu se pot plânge că nu vor avea din ce trăi, cel puţin în următoarele trei luni. Prevăzători, aleşii şi-au votat încă de acum doi ani o serie de drepturi care să le asigure o tranziţie uşoară de la banca din Parlament la noul loc de muncă.
Astfel, foştii demnitari vor beneficia timp de trei luni de un ajutor de şomaj echivalent cu leafa pe care o primeau când erau parlamentari, adică 5.000 de lei, în timp ce un şomer de rând are doar 450 de lei, ajutor de la stat timp de un an.
Plimbări cu avionul sau cu vaporul la clasa I
“Mocăciunile” acordate din buzunarul românilor foştilor aleşi nu se opresc aici: ei se vor alege şi cu şase călătorii cu avionul, trenul sau vaporul la clasa 1. Dacă aleg să meargă cu maşina personală timp de 30 de zile nu vor plăti carburantul, mai exact li se vor deconta 9,5 litri la suta de kilometri. Liber