"În Liceul ieşean «Costache Negruzzi» am cunoscut adevăratul teatru. Era o veche tradiţie ieşeană să se organizeze spectacole regizate de mari artişti…", spune Radu Beligan.

A fost un copil cuminte şi tandru, care n-a ieşit din cuvântul părinţilor. Existau însă şi mici excepţii. Şi-a descoperit chemarea pentru teatru în timpul şcolii generale. "Îmi plăcea grozav. Am jucat şi-n piese traduse de mine. Între clasa I şi clasa a VII-a am jucat în cel puţin 20 de piese. Primele mele roluri au fost travestiuri. Aveam 11 ani când am jucat «Spiridon» în «O noapte furtunoasă», un spectacol de licenţă unde jucam cu Ştefan Ciubotăraşu şi Ştefan Dăncinescu. Atunci a fost marea chemare. Eram un copil cuminte şi tandru, îmi adoram părinţii, nu ieşeam din cuvântul lor, dar nu puteam să nu fug de la şcoală pentru a face figuraţie la Teatrul Naţional. Era teribil. Acolo eram fericit. Eram transpus în altă lume", îşi aminteşte maestrul Radu Beligan. "M-am înscris la Conservator, unde am început cu un eşec total. Am dat examen şi nu am intrat. Am spus «Balada chiriaşului grăbit» a iubitului meu George Topârceanu. Încă sunt şi am fost atât de nenorocit. I-am scris atunci doamnei Bulandra o scrisoare care a mişcat-o mult, pentru că mai târziu mi-a mărturisit că a păstrat-o. Dar atunci, imediat, a intervenit să mai dau o dată examen. Am spus de data asta «Scrisoare mamei» de Serghei Esenin. Aşa am devenit elevul celei mai bune profesoare de actorie, doamna Bulandra. O profesoară ciudată. Nu avea decât studenţi talentaţi. Căuta, găsea şi culegea orice talent şi îl ducea până la licenţă. Aşa că a trebuit să recit poezia lui Esenin în faţa tuturor studenţilor ei din toţi anii. Am recitat şi s-a instalat o tăcere care mi s-a părut o veşnicie. O linişte grozavă, care mi-a îngheţat şira spinării. După un timp, s-a auzit vocea ei. A spus: «Dacă dumneata o să fii serios, o să fac