Pe locul 13 la finalul turului ediţiei 1988-1989, cu 14 puncte (la vremea aceea se acordau numai două puncte pentru victorie), giuleştenii sperau să aibă o parte a doua a campionatului mai bună, pe măsura pretenţiilor înfocaţilor lor suporteri.
Inclusiv antrenorul de atunci al "vişiniilor", Ion Motroc, se aştepta la o îmbunătăţire a calităţii jocului, chiar dacă la 4 ianuarie 1989, data reunirii lotului, pe lângă jucătorii pe care contase în tur s-au mai prezentat doar anonimi proveniţi de la echipa a doua sau de la formaţii din eşaloanele inferioare. "Rapid este capabil să urce, prin muncă, de la media sa slabă, 5,94, spre 6,50, pentru că în scurtul timp petrecut împreună nu s-a putut trece la o ştachetă obligatoriu mai înaltă – la efort – în situaţia în care ne aflăm. În ultimele zece etape, doar Damaschin II, Bacoş, Drăghici, Ciolponea şi Matei au jucat, aş spune, la valoarea lor. Există în cadrul echipei jucători care pot mai mult. Mă gândesc în primul rând la Goanţă, care nu figurează în grupul primilor cinci în primul rând pentru că adevărata lui valoare ar trebui să-l situeze printre primii 20 de jucători ai ţării, dar iată că, din motive în primul rând subiective, el bate pasul pe loc, ca să nu spun mai mult...", declara în ziarul Sportul, în urmă cu exact 20 de ani, Ion Motroc. 5,94 repreznta media notelor acordate de redactorii cotidianului, rezultată la finele turului.
Ce îl împiedica însă la vremea respectivă pe Ioan Goanţă, un jucător care a evoluat în Divizia A doar la Rapid, preţ de 9 ani, să depăşească statutul de idol al tribunelor şi să devină un jucător mare, util echipei? O spune la 20 de ani de atunci tot Ion Motroc. De această dată însă fără ocolişuri: "Cred că avea o gândire puerilă, dacă pot să mă exprim astfel. N-a înţeles că sportul de performanţă te obligă să faci sacrificii, să laşi deoparte familia,
