Statea pe un scaunel soios în fata unei tarabe la fel de soioase pe care si avea expusa marfa: un cosulet plin cu buchetele de flori. Nu stiu de ce am remarcat-o. Probabil pentru ca mi s-a parut o batrânica asa cum numai prin abecedare mai vezi: micuta, cu o privire blânda de te opreai în loc sa o privesti. Asa am facut si eu. Tare mi-a fost draga… .
Mânca usturoi cu pâine si privea în jur cu atâta multumire de parca a ei ar fi fost lumea întreaga. Zarindu-mi privirea ce o fixa, s-a fâstâcit un pic si într-o româna stricata a început sa-mi explice ca are probleme cu tensiunea si de-aia manânca usturoi cu pâine.
Mi-a parut rau ca am facut-o sa se rusineze si tocmai când ma pregateam sa plec, o echipa de politisti comunitari a oprit la taraba babutei: „Buna ziua! Actele dumneavoastra, va rog!”
N-am prea priceput ce acte trebuiesc pentru un cosulet cu flori, iar babuta mea nici atât. Zâmbea multumita mâncând în continuare usturoi cu pâine. Dupa vreun minut în care i-au tot explicat batrânei ca e pasibila de amenda daca nu are acte, vazând ca biata femeie mai nimic nu pricepe, au însfacat nervosi câte un buchetel de flori si dusi au fost.
M-am uitat uluit în jur, dar nimeni parca nu observase.
Dupa doar câteva minute, un alt politist a aparut: „Rozsi, Rozsi, nu te cumintesti deloc, tare ma mai superi.”- si luând un buchetel de flori din cosulet – „asta i-l duc nevestei. A, stai, mai iau unu’ si pentru amanta, ha ha ha… .” Si dus a fost.
Al patrulea politist nici nu s-a oprit ci doar asa din trecere si-a luat „dreptul” si a disparut în multime. Am stat atunci si m-am gândit: Ca traim într-o tara corupta, stiam, dar sa iei de la gura unui batrân ce nu face rau nimanui trebuie sa ai cu adevarat inima de câine. Probabil un jurnalist adevarat ar fi scris pagini întregi despre fapte mari de coruptie, fapte care pe la noi chiar exista, desp
