Compania energetică ucrainiană de stat, Naftogaz, a anunţat, astăzi, că gigantul rus Gazprom a redus volumul de gaz livrat Ucrainei la o treime din volumul normal şi că lipsa cantităţii de gaz va afecta ţările europene în câteva ore. Sursa: AFP
Toate livrările de gaz rus către Bulgaria, Turcia, Grecia şi Macedonia au fost sistate, a anunţat ministrul bulgar al economiei. Livrările de gaze ruseşti către România prin Isaccea au fost oprite, în jurul orei 03:00. Directorul general al Transgaz, Ioan Rus, a declarat însă că această decizie nu afectează consumatorii români, deoarece stocurile existente pot acoperi consumul. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a convocat o şedinţă a Comitetului de Urgenţă a ministerului pentru a găsi o soluţie.
"Nu suntem foarte afectaţi de această măsură, dar va trebui probabil luate o serie de măsuri de protecţie", a precizat Rusu, pentru Mediafax, fără să ofere detalii.
El a adăugat că România poate să-i asigure consumul de gaze din depozite, chiar în condiţia reducerii importurilor.
Romgaz a anunţat că livrările de gaz către România au scăzut
Înainte de izbucnirea disputei dintre Rusia şi Ucraina, România importa 10 milioane de metri cubi de gaz pe zi din Rusia, pe ruta ucraineană, volum echivalent cu aproximativ 20% din gazul consumat zilnic de România.
Cantitatea de gaz care trecea spre Europa prin Ucraina era de aproximativ 92 de milioane de metri cubi pe zi, faţă de aproape 300 de milioane de metri cubi pe zi primiţi până la 1 ianuarie 2009, a spus purtătorul de cuvânt al Naftogaz. "Acest lucru înseamnă că în câteva ore Europa se va confrunta cu o problemă a gazelor", a spus el.
Premierul rus, Vladimir Putin, a ordonat, ieri, companiei Gazprom să reducă imediat volumul de gaz livrat către Ucraina, ca răspuns la prelevările ilegale de gaz de c