- Cultural - nr. 231 / 6 Ianuarie, 2009 Exegeza eminesciana ce tine de "patologia receptarii operei…" ne impune, pernicios, o anume rezerva, privind ultimele texte ale publicisticii eminesciene. Pe de alta parte, exempli gratia ale campului exegetic, precum Perpessicius sau George Calinescu, ii detaliaza lui Eminescu genialitatea si prin ultimele pagini ale publicisticii sale. Modul de lectura al operei, o lectura "ganditoare", ar spune Eugen Simion, poate decide in acest taram antinomic. Re-citirea operei eminesciene, in consonanta partilor, nu poate fi interdictiva. Astazi, Eminescu trebuie citit altfel, in numele sintezei sau al unitatii de manifestare a geniului eminescian, cum spunea Perpessicius. "A astepta sa culegi altceva dintr-un pamant, decat ceea ce a fost semanat in el, ar fi o copilarie" _ scria Mihai Eminescu in "O era noua?" La inceputul articolului intitulat "1888", Eminescu nota, deontologic: "evitam orice aprecieri hazardate". Citand, doar eliptic, din franchetea publicistica a acestui reportaj al maladiilor anului 1888, respingem, ab initio, aprecierile hazardate ce sustin ca, dupa asa-zisa "prabusire" intelectuala din iunie 1883, Eminescu n-a mai scris cu luciditate. Virulenta publicistului si amplitudinea discursului critic, se spune, nu mai sunt prezente in publicistica de dupa 1883, data la care se incheie activitatea lui Eminescu in redactia Timpul. (1) Reintrand in gazetarie, in noiembrie 1888, colaborator la Romania libera si apoi fondator al ziarului Fantana Blanduziei, prin redactarea editorialului programatic, 4 decembrie 1888, semnat E , (2) asadar, reintors in iarmarocul desartaciunilor, Eminescu ar fi auster, vindicativ, liric. Re-citirea textelor (3) ne duce intr-un alt punct de incidenta, obligandu-ne sa detasam un corpus pe care sa-l numim epilogul publicistic eminescian, cuprinzand 4 articole, de o evidenta consubstantialitat