O discuţie cu Sorin Cârţu despre Craiova anului 1989 curge teribil de uşor. Degeaba te documentezi înainte şi faci eforturi să-ţi aminteşti lucruri de acum 20 de ani, deoarece tehnicianul are totul incredibil de proaspăt în memorie. De la programul meciurilor din campionat şi până la marcatorii golurilor din fiecare partidă, toate pot fi împărtăşite de antrenorul rebel al acelor timpuri, de parcă s-ar fi petrecut în urmă cu doar şase luni.
Ultimul an de comunism avea să reprezinte pentru Bănia fotbalistică despărţirea definitivă de ultimii componenţi ai "Craiovei Maxima", dar totodată şi apariţia unor nume care aveau să formeze echipa ce urma să câştige eventul în primul campionat postdecembrist.
Artizanul ambelor mişcări a fost Sorin Cârţu, instalat pe banca oltenilor la mai puţin de 33 de ani, în condiţiile în care acesta era încă jucător activ, la Electroputere, în Divizia B.
"Am venit la Universitatea după primele trei etape din campionatul ’88-’89, în condiţiile în care am găsit echipa pe ultimul loc, fără nici un punct, cu un singur gol marcat şi nouă primite. N-am stat deloc pe gânduri, mai ales că echipa era la necaz. I-am solicitat însă prim-secretarului, Ion Traian Ştefănescu, ca la echipă să nu fie nici un fel de presiuni în favoarea unor alte cluburi. Universitatea începuse să joace pe prietenie cu Steaua, Dinamo, dar şi cu alte protejate ale anilor de atunci, Victoria, FC Olt şi Flacăra Moreni. La fel de adevărat este şi că existau presiuni politice pe diferite filiere pentru aceste echipe. Oricum, lui Ion Traian Ştefănescu i-am cerut să nu fiu frate cu Dinamo şi Steaua. Exact aşa i-am spus", şi-a amintit Cârţu.
La jumătatea campionatului, Universitatea se găsea pe locul 12, cu o linie de clasament mai degrabă îngrijorătoare şi cu un punctaj care îi plasa inevitabil pe olteni în lupta pentru evitare
